Actorul și cineastul mexican Gael Garcia Bernal a afirmat că teme precum paternitatea, clasa socială și criza masculinității au inspirat cel de-al treilea film al său în calitate de regizor, informează Reuters.
Garcia Bernal a colaborat la scenariu, a regizat, produs și face parte din distribuția ”Hombre al Agua”, peliculă proiectată în secțiunea Spotlight a ediției de anul acesta a Festivalului de Film de la Veneția.
Filmul spune povestea lui Camilo, un salvamar din Cuba care își construiește o viață nouă în Mexic după ce salvează un afacerist de la înec și apoi se căsătorește cu fiica acestuia. Dar pe măsură ce strălucirea existenței sale privilegiate se estompează, își dă seama că propriile aspirații sunt pe planul doi față de cele ale soției sale regizoare și ale ambițiosului socru.
Garcia Bernal a spus că povestea reflectă întrebări mai ample, care privesc întreaga regiune.
”Filmul, atât la un nivel conștient, cât și inconștient, este despre America Latină și poate că este de asemenea o dedicație pentru acest continent care, asemenea lui Camilo, își caută propriul film… pentru că avem cu siguranță nevoie de așa ceva”.
Actorul de 47 de ani a spus că două dintre filmele sale precedente, ”Amores Perros” și ”Y Tu Mama Tambien”, au surprins schimbările sociale într-o manieră unică.
”Am văzut cum aceste două filme au acționat asemenea unui catalizator sau emolient pentru o schimbare care se petrece și în societate. Iar asta e o putere incredibilă. E uimitor cum filmele reușesc acest lucru”.
Pentru a-și completa distribuția panamericană, Garcia Bernal l-a recrutat pe pop starul portorican Ricky Martin pentru rolul Roby, un actor care îl interpretează pe Camilo într-un film autobiografic realizat de soția protagonistului.
Ricky Martin, unul dintre cei mai de succes muzicieni latino-americani din toate timpurile, a spus că a acceptat imediat șansa de a lucra cu Garcia Bernal în ciuda apariției sale doar în câteva scene.
”Acesta e cinemaul latino-american, care pentru mine era ceva obligatoriu, ceva care trebuie să se întâmple. E limbajul meu și îmi oferă un sentiment de confort, e foarte seducător și vreau să lucrez în continuare la el”, a spus acesta.
Ricky Martin a lăudat și noua generație de artiști din regiune, printre care și muzicianul Bad Bunny, tot din Puerto Rico.
”Mă recunosc pe mine în el, eu cel de acum 20-30 de ani. Am senzația că am realizat ceva și văd cum noua generație are realizări incredibile. Cifrele nu mint. Acolo e dovada”, a spus el.
”Îi invit pe tinerii artiști să vorbească și să se simtă liberi. E înfricoșător uneori, dar lașii nu lasă nimic în urma lor. Să mergem mai departe cu putere, vigoare și curaj, sperând la ce e mai bun și rămânând mereu optimiști.”
Festivalul de Film de la Veneția își închide porțile sâmbătă.


