in ,

Festivalul de folclor ‘Mamaia’ – de miercuri până vineri, în Piațeta Perla

Festivalul de folclor ‘Mamaia’ – de miercuri până vineri, în Piațeta Perla

A XXV-a ediție a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc ‘Mamaia’ va avea loc, de miercuri până vineri, în Piațeta Perla din stațiunea de la malul Mării Negre.

Potrivit unui comunicat al TVR, transmis luni AGERPRES, prima seară a festivalului se desfășoară sub genericul ‘Cântecele Românilor’, un program care aduce în fața publicului unele dintre cele mai frumoase cântece din muzica populară românească, interpretate de tineri artiști ce au performat deja pe scenele de folclor, mulți dintre ei fiind laureați ai Festivalului de la Mamaia.

Pe scenă vor urca Zorina Bălan, Olguța Berbec și Remus Novac, Angelica Flutur, Nicu Mâță, Maria Beatrice Băndoiu, Ovidiu Homorodean, Valentin Precup, Fetele de la Botoșani, Gabriel Treteag, Roxana Goia, Sînziana și Ioana Ștefan, Simona Alexandru, Andreea Feraru, Ștefania Șirin Narenji, Cătălina Alexa, Larisa Cârlugea, Delia Gandore și Ștefan Țîrdea.

Invitatul special al serii este Ovidiu Barteș.

Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist ‘Brâulețul’ al Centrului Cultural Județean Constanța ‘Teodor T. Burada’, sub bagheta dirijorului Cezar Cazanoi.

Cea de a doua seară, ‘Tradiția ne unește – De la tradiția autentică la cea urbană, folclor și cântece de petrecere’, propune un spectacol dinamic, construit în jurul lui Paul Surugiu-Fuego, care marchează aniversarea celor 50 de ani de viață ai artistului.

Alături de acesta se vor afla Andreea Voica, Niculina Stoican, Ionuț Fulea, Cornelia și Lupu Rednic, Viorica Macovei și Gabriel Nebunu’.

Spectacolul va beneficia de acompaniamentul Orchestrei Ansamblului Profesionist ‘Brâulețul’ al Centrului Cultural Județean Constanța ‘Teodor T. Burada’, dirijată de Cezar Cazanoi, și de participarea dansatorilor ansamblului, în coregrafia lui Ștefan Coman.

Sub genericul ‘Virtuozitate și excelență artistică’, a treia seară de festival aduce pe aceeași scenă artiști și ansambluri reprezentative pentru mai multe zone etnofolclorice ale țării, într-o amplă călătorie muzical-coregrafică.

Ansamblul ‘Brâulețul’ din Constanța îi va avea invitați pe Aneta Stan și Nedyalko Nedyalkov din Bulgaria.

Ansamblul ‘Izvorașul’ din Drobeta-Turnu Severin va evolua alături de Angelica Stoican, Nineta Popa și Traian Jurchela, iar Ansamblul ‘Baladele Deltei’ din Tulcea îl va avea ca invitat pe Ion Urdeș.

Din Iași, Ansamblul ‘Constantin Arvinte’ îi aduce pe scena festivalului pe Matilda Pascal Cojocărița și pe Ștefan Cigu.

Seara de gală se va încheia cu un recital extraordinar semnat de Ovidiu Lipan Țăndărică și Stelu Enache.

Acompaniamentul serii va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist ‘Brâulețul’ al Centrului Cultural Județean Constanța ‘Teodor T. Burada’.

Gazda ediției aniversare a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc ‘Mamaia’ este Iuliana Tudor.

Evenimentul va fi transmis în direct la TVR 1, TVR Internațional (26 – 28 august ora 20:00 – simultan TVR1), TVR Moldova (vineri, 28 august ora 14:00, sâmbătă, 29 august, ora 13:00, și duminică, ora 12:30) și TVR Folclor (simultan TVR1). Din culise, declarațiile la cald ale concurenților vor ajunge la public prin intermediul lui Ionuț Dulgheriu (coprezentator).

Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc ‘Mamaia’ este organizat de Centrul Cultural Județean Constanța ‘Teodor T. Burada’ și Consiliul Județean Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Brazilianul Fabinho semneză cu Trabzonspor, noua echipă a lui Mohamed Salah

Fotbal: Brazilianul Fabinho semneză cu Trabzonspor, noua echipă a lui Mohamed Salah

Nicușor Dan, după Coaliția de Voință: Am abordat numărul în creștere al incidentelor cu drone la granițele NATO

Nicușor Dan, după Coaliția de Voință: Am abordat numărul în creștere al incidentelor cu drone la granițele NATO