Shakespeare Village este locul în care atmosfera unui sat elisabetan de la 1600 coexistă cu ritmul şi energia prezentului, într-o construcţie care aduce împreună teatru, muzică şi contexte vii de interacţiune pentru toate vârstele. Gândit ca un cadru în care publicul participă activ, satul funcţionează ca un punct de întâlnire între artişti, comunitate şi oraş. Ziua, spaţiul este animat de spectacole de teatru în aer liber, artizani, bufoni şi ateliere care reconstruiesc, în mod viu, fragmente din viaţa cotidiană a epocii lui Shakespeare. Seara, ritmul se schimbă, iar locul devine scenă pentru concerte şi momente care prelungesc energia festivalului.
Programul include spectacole de teatru în aer liber şi reinterpretări ale unor titluri consacrate, precum „Romeo şi Julieta”, „Hamlet”, „Othello”, „Macbeth” sau „Visul unei nopţi de vară”, alături de producţii inspirate din universul shakespearian, venite din Marea Britanie, Italia, Spania, India sau Kenya. În acest cadru deschis, spectacolul capătă o altă proximitate, iar întâlnirea cu textul lui Shakespeare devine directă.
Atmosfera este completată de prezenţa artizanilor şi a meşteşugarilor, care aduc în prim-plan tehnici şi practici specifice epocii: fierăria, pielăria, caligrafia sau ţesutul, alături de experienţe culinare precum bucătăria Tudorilor. Zona de reenactment extinde această dimensiune prin demonstraţii interactive, în care vizitatorii pot urmări îndeaproape procesele de lucru şi pot testa obiecte sau tehnici specifice.

În acelaşi spirit, zona de jocuri propune o întâlnire între tradiţie şi reinterpretare. Jocuri elisabetane precum Quoits sau Nine Men’s Morris, alături de variante contemporane şi activităţi coordonate de facilitatori, creează un spaţiu în care participarea devine formă de explorare, iar curiozitatea se naşte firesc.

După apus, Shakespeare Village îşi schimbă ritmul şi devine un spaţiu al concertelor live şi al dansului. Line-up-ul anunţat reuneşte artişti precum The Motans, Subcarpaţi, Alternosfera, Şuie Paparude, Zdob şi Zdub, Bosquito, Coma sau The Mono Jacks, alături de invitaţi internaţionali, într-un program care traversează genuri diverse, de la rock şi electro la hip-hop, folk sau sonorităţi balcanice. Fiecare seară este completată de seturi de DJ, care duc mai departe energia festivalului.

Parte a unei ediţii care extinde festivalul în numeroase spaţii din Craiova şi din zona metropolitană, Shakespeare Village contribuie la această prezenţă amplă printr-o formulă în care teatrul, muzica şi participarea directă a artiştilor şi spectatorilor se întâlnesc şi se completează. Între ecoul unei lumi de acum patru secole şi ritmul prezentului, spaţiul devine o formă de continuitate, un loc în care poveştile, oamenii şi energia lor construiesc, zi de zi, o experienţă comună.

Programul complet şi informaţii despre acces şi bilete în Shakespeare Village sunt disponibile pe shakespearefestival.online.



