in ,

Festivalul Namaste India – în weekend, în Grădina Botanică; spectacole, artiști internaționali și peste 50 de activități

Festivalul Namaste India – în weekend, în Grădina Botanică; spectacole, artiști internaționali și peste 50 de activități

Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Namaste India, un eveniment organizat de Centrul Cultural Rabindranath Tagore, sub auspiciile Ambasadei Indiei la București, care celebrează cultura, arta și spiritualitatea acestei țări, se va desfășura, sâmbătă și duminică, în Grădina Botanică.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis joi AGERPRES, pe parcursul celor două zile, publicul va putea alege dintre peste 50 de activități desfășurate simultan în mai multe spații ale Grădinii Botanice, de la spectacole și concerte până la ateliere, conferințe, demonstrații și experiențe gastronomice.

Ediția din acest an marchează 100 de ani de la vizita în România a lui Rabindranath Tagore, una dintre cele mai influente personalități culturale ale secolului XX și primul laureat asiatic al Premiului Nobel pentru Literatură, pentru a marca acest moment aniversar, festivalul va găzdui la începutul primei zile plantarea simbolică a unui copac, un gest inspirat de viziunea lui Tagore asupra armoniei dintre om și natură, la care vor participa și reprezentanți ai Ambasadei Indiei în România.

Printre evenimentele speciale se numără spectacolul de Kathak susținut de Pali Chandra, una dintre cele mai importante personalități internaționale din sfera dansului clasic indian, cu o carieră academică și artistică extinsă în Europa și Asia.

Artista Kaberi Chatterjee – dansatoare, coregrafă și cercetătoare de prestigiu internațional, specializată în creațiile coregrafice inspirate din viziunea lui Rabindranath Tagore – va prezenta un atelier și un spectacol de dans.

De asemenea, pe parcursul celor două zile, scena va mai găzdui spectacole de Odissi, Bharatanatyam, dar și Bollywood, stiluri tradiționale sau fuziuni contemporane.

Programul artistic de la scenă va fi completat de concerte de kirtan, bhajan și qawwali, precum și de mult așteptata paradă de sari-uri. Publicul va mai putea asista și la o demonstrație de Kalaripayyatu, considerată una dintre cele mai vechi arte marțiale din lume, urmată de un workshop interactiv dedicat celor interesați să descopere această tradiție străveche.

Cu ocazia Zilei Internaționale Yoga, festivalul reunește 16 instructori și facilitatori, care vor susține 19 clase, de la Hatha, Kriya și Kundalini Yoga până la Yoga Nidra și mindfulness. În paralel, evenimentul propune un program consistent de conferințe, lansări de carte și workshopuri pe tema Ayurveda sau Vastu, desfășurate în spațiul natural al Grădinii Botanice.

În zona dedicată artizanatului indian, vor putea fi procurate bijuterii, articole vestimentare și accesorii tradiționale, produse ayurvedice, cărți, mirodenii, ceaiuri, precum și preparate autentice din bucătăria indiană.

Festivalul include și activități concepute pentru toate vârstele, precum ateliere de creație pentru copii și adulți, pictură de mandale, introduceri în limbile Indiei, pictură cu henna și experiențe interactive menite să apropie publicul de patrimoniul cultural indian într-un mod accesibil și participativ.

Programul complet este disponibil pe www.namasteindia.ro.

Festivalul este deschis între orele 9:00 – 20:00, iar accesul se face pe bază de bilet valabil pentru o zi (adulți: 35 lei/ pensionari, elevi și studenți: 20 lei/ copii: intrare gratuită), ce include participarea la toate activitățile din program și intrarea la Grădina Botanică din București.

Agenția Națională de Presă AGERPRES figurează printre partenerii media ai evenimentului.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ministerul Justiţiei: Curtea de Apel Paris a dispus predarea imediată către autorităţile române a lui Paul de România / Decizia nu este definitivă

Ministerul Justiţiei: Curtea de Apel Paris a dispus predarea imediată către autorităţile române a lui Paul de România / Decizia nu este definitivă

Fotbal – CM 2026: Elye Wahi, atacantul Cote d’Ivoire, vizat de o anchetă privind pariurile

Fotbal – CM 2026: Elye Wahi, atacantul Cote d’Ivoire, vizat de o anchetă privind pariurile