in ,

Filme românești și internaționale la Caravana TIFF Unlimited

Filme românești și internaționale la Caravana TIFF Unlimited

Filme românești și internaționale, povești premiate în festivaluri, avanpremiere și titluri care au făcut parte din selecția TIFF vor putea fi urmărite, pentru al 17-lea an consecutiv, în cadrul Caravanei TIFF Unlimited.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, în perioada iulie – septembrie, proiecțiile vor avea loc în aer liber în mai multe orașe și comunități din țară.

Prima destinație a verii este satul Breb din Maramureș, unde spectatorii sunt invitați, pe 11 și 12 iulie, la două proiecții în aer liber. Sâmbătă, publicul va putea urmări ‘Umbra tatălui meu’, debutul în lungmetraj al regizorului Akinola Davies Jr., o poveste plasată pe fundalul crizei electorale din Nigeria din 1993, selecționată la Cannes 2025 și premiată cu BAFTA pentru cel mai bun film de debut. Duminică, în program este ‘De capul nostru’, noul lungmetraj semnat de Tudor Cristian Jurgiu, premiat la Berlinale 2026.

Caravana TIFF Unlimited continuă la Timișoara – 17-19 iulie, Petrila-Valea Jiului – 24-26 iulie și tot în perioada 24-26 iulie la Satu Mare. Următoarele opriri ale Caravanei vor avea loc în perioada 7-8 august la Târgu Lăpuș, 29-30 august la Roman și 11-13 septembrie la Brașov.

Programul complet al Caravanei TIFF Unlimited va fi actualizat și comunicat pe https://tiff.ro/caravana-tiff-unlimited/program.

Caravana TIFF Unlimited este un proiect organizat de Asociația Film și Cultură Urbană cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.

TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro) e cinemaul alternativ de acasă, cu filme independente, premiate, semnate de cineaști care provoacă și inspiră. Selecția include filme-reper de Agnes Varda, Lars von Trier, Joachim Trier, Alice Rohrwacher, Pedro Almodovar, dar și titluri premiate la TIFF sau în alte mari festivaluri.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Expoziția ‘Delta Sălbatică’ – din 14 iulie, la sediul Institutului Cultural Român de la Madrid

Expoziția ‘Delta Sălbatică’ – din 14 iulie, la sediul Institutului Cultural Român de la Madrid

Noaptea Muzeelor la Sate 2026 – se deschid înscrierile oficiale; termenul-limită este 10 august

Noaptea Muzeelor la Sate 2026 – se deschid înscrierile oficiale; termenul-limită este 10 august