Filmul accidentului din Vrancea, unde o maşină a căzut de pe pod. Şoferul a pierit, nepoata lui de 9 ani a ieșit singură din autoturism

Accidentul a avut loc în jurul orei nouă dimineaţă, la intrarea în localitatea Jitia din Vrancea. În maşină se aflau bărbatul de 37 de ani şi nepoata lui de 9 ani. Pe un drum liber, şoferul pierde controlul volanului şi cade în râpă. Imaginile filmate de martori la câteva minute după impact sunt cumplite.

content-image

Maşina a rupt bara de protecţie a podului şi a plonjat zeci de metri într-o vale. Autotorismul în care se aflau bărbatul şi copila cade în gol de la înălţimea unui bloc de cinci etaje. Maşina a aterizat pe plafon, iar impactul a fost fatal pentru şofer.

În mod miraculos, copila de 9 ani a reuşit să iasă singură din autoturism. A scăpat doar cu câteva zgârieturi. În stare de şoc, atunci când au ajuns salvatorii, le-a spus doar că unchiul ei a tras de volan.

„La accidentul rutier au fost identificate două victime. O victimă în vârstă de 37 de ani, fără semne vitale, încarcerată, cu leziuni incompatibele cu viaţa. A doua victimă în vârstă de 9 ani, sex feminin, cu leziuni minore, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Focşani”, a declarat Moroș Gabriela, asistent medical.

Poliţiştii au deja o ipoteză despre cauza accidentul. „Din cauza neadaptării vitezei de deplasare, un autotorism a ieşit în afara părţii carosabile, căzând de pe un pod”, explică Cătălina Murariu, IPJ Vrancea, potrivit Observator.

Politiștii au deschis o anchetă pentru a afla exact cum s-a petrecut tragedia.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ciucă dezvăluie că s-a întâlnit cu Kelemn Hunor. Subiectul pe care l-au ocolit pe tot parcursul discuției. ‘Excluderea UDMR din Guvern nu a fost decizia PNL’

Statele din Golf condamnă loviturile israeliene în Iran şi resping escaladarea conflictului în regiune