Filmul „Jaful secolului”, de Teodora Ana Mihai, după scenariul lui Cristian Mungiu, care este inspirat de furtul de la Kunsthal din Rotterdam, va fi prezentat la finalul săptămânii în Olanda, iar în toamnă va ajunge pe ecranele din România. Asemănările dintre jaful din 2012 şi cel recent al artefactelor dacice de la Muzeul Drents din Assen sunt izbitoare. În ambele cazuri spargerea s-a dat într-un muzeu din Ţările de Jos de o grupare de infractori care au pregătit minuţios fiecare pas, acţionând noaptea şi profitând de lipsa pazei, intrând şi ieşind din incinta muzeului în mai puţin de trei minute. În ambele cazuri poliţia a avut de la început înregistrări video cu momentul spargerii, însă din aceste imagini nu au rezultat informaţii concludente care să ducă la identificarea faptaşilor.
Pornind de la informaţiile din presă despre cazul exploziv al jafului de la Kunsthal, în anul 2024 fost turnat un film intitulat „Jaful secolului”. Lungmetrajul regizoarei Teodora Ana Mihai, după scenariul lui Cristian Mungiu, va fi prezentat la finalul săptămânii în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam şi va ajunge pe marile ecrane din România în această toamnă, distribuit de Forum Film.
În 2024, a fost lansat documentarul „The Art of Stealing”, regizat de Jorien van Nes, la realizarea căruia au contribuit şi actori români.
La un an de la incidentul din Kunsthal, jurnalistul Lex Boon a scris „The Art of Stealing” în care detaliază povestea jafului.
În cazul furtului de tablouri de artă din Rotterdam, făptaşii sunt acum în libertate, deşi prejudiciul nu a fost recuperat niciodată.
Spargerea de la Muzeul Kunsthal. Alarma.
În 2012, la ora 04:28, Jan Moerer, production manager al Muzeului Kunsthal îşi sună colegul care-l căutase insistent. Gert-Jan Knoll, supraveghetorul clădirii, îi spune că s-a declanşat arma şi că e posibil ca nişte tablouri să fi dispărut. Jumătate de oră mai târziu, Moerer era deja la muzeu, împreună cu doi paznici. Tabloul lui Van Gogh „Still Life with Cornflowers and Carnations”, e primul pe care îl vede la locul lui. Îşi întoarce privirea şi vede şapte spaţii goale.
Muzeul Kunsthal, aflat în apropierea centrului oraşului Rotterdam nu are propria sa colecţie, ci depinde de exponatele împrumutate de galerii de artă sau de colecţionari privaţi. În fiecare an, peste 160.000 de oameni vizitează expoziţiile temporare ale muzeului, găzduite într-un spaţiu de de 3.600 de metri pătraţi. Nu sunt paznici de noapte, muzeul se bazează pe camere de supraveghere şi alarme. La declanşarea unei alarme în 20 de minute ajung la faţa locului angajaţi ai companiei de securitate Trigion şi poliţişti.
În acea noapte, Mehmet Karadurdu şi Jordy Rook erau de serviciu pentru verificarea locaţiilor ce avea contracte cu Trigion. La 03:20 au primit un apel din dispecerat care semnala declanşarea alarmei de la Kunsthal de pe strada Westzeedijk. Au ajuns în 11 minute în locaţie, la 6 minute după ce ajunsese deja un echipaj de poliţie.
Muzeul ca un showroom
Muzeul Kunsthal, un labirint plin de secţiuni despărţite de pereţi de sticlă, e construit astfel încât o parte din lucrări să fie vizibile din exterior, ca într-un showroom.
Poliţiştii care au inspectat exteriorul clădirii n-au observat lipsa niciunui tablou. Au cercetat semnele unei spargeri şi le-au spus agenţilor de Trigion că nu găsesc nicio problemă şi au întrebat dacă e nevoie să mai rămână, iar aceştia le-au răspuns că nu e cazul, fiindcă în 9 din 10 cazuri e o alarmă falsă.
Când Karadurdu şi Rookau intrau în Muzeul Kunsthal, panoul de securitate indica faptul că mai multe alarme au fost activate în spaţiul expoziţional care în ultimele 10 zile găzduia 150 de piese din colecţia Triton. Au încercat să oprească acele alarme, fără succes. Au observat apoi că era aprinsă şi alarma de la ieşirea de urgenţă. Când au aprins lumina, au descoperit spaţii goale pe perete, lângă informaţii despre anumite lucrări, însă nu s-au gândit că acestea au fost furate, ci poate au fost înlăturate pentru mentenanţă. În ciuda alarmei persistente, nu există semne de intrare prin efracţie. Dispeceratul îl anunţă pe supraveghetorul Gert-Jan Knoll de această situaţie şi îl întreabă dacă ştie de lipsa unor tablouri, iar acesta îl sună pe Jan Moerer şi porneşte spre muzeu, încercând să ia legătura şi cu directoarea Emily Ansenk.
Operele furate: tablouri de Picasso, Matisse, Gauguin, Meijer de Haan, Freud şi două Monet
Abia la 05:02, când Moerer îşi dă seama că s-a dat o spargere în muzeu, dispeceratul Trigion înregistrează aceeaşi concluzie. Moerer face o listă cu operele dispărute: Picasso, Matisse, Gauguin, Meijer de Haan, Freud şi două tablouri de Monet. Îşi dă seama de amploarea pagubei şi a investigaţiei. Poliţia revine la 05:15, la două ore după ce infractorii forţaseră intrarea din muzeu şi dispăruseră cu şapte opere de artă a căror valoare asiguratorie era de 18.1 milioane de euro.
Planul infractorilor români
Pe 6 octombrie, într-o sâmbătă, Radu şi Eugen pornesc în căutare de posibile ţinte. Ajutaţi de sistemul de navigaţie al maşinii, setează la căutarea destinaţiei „muzeu” şi sunt direcţionaţi spre Muzeul de Istorie Naturală. Constată că obiectele de aici nu le-ar fi de folos. Îşi îndreaptă atenţia către muzeul din apropiere – Kunsthal, care găzduieşte impresionanta colecţie de artă Triton.
Afişul include exponate dintr-o colecţie privată, aparţinând unora dintre cei mai importanţi şi influenţi artişti. Aşadar, Radu şi Eugen îşi cumpără bilet la expoziţie să admire cele „150 de lucrări de renume mondial”, dar pleacă după jumătate de oră, fiindcă află că expoziţia se deschide a doua zi. La plecare, analizează statuile de bronz semnate de sculptorul francez Aristide Maillol şi îşi dau seama că acelea cântăresc sute de kilograme, deci obiectele pe care le vor sustrage trebuie să fie uşor de transportat. Seara, Adrian, un tânăr în vârstă de 20 ani, e pus la curent cu planul prietenilor săi Radu şi Eugen, urmând ca un altul, Alexandru, să nu fie implicat. Grupul revine a doua zi la muzeu. Eugen o luase şi pe prietena lui, Andreea, ca să nu atragă atenţia asupra sa. Cei doi se plimbă de mână prin expoziţie, pentru a analiza tablourile. Radu şi Adrian inspectează detaliile de securitate. Ieşirea de incendiu e veriga slabă, îi spune Radu lui Eugen, convins că aceasta poate fi deschisă fără efort. Iar în spaţiul expoziţional nu există camere. Decid să dea spargerea la Kunsthal. După mai multe tururi în jurul muzeului, Radu merge să facă jogging prin zona parcului muzeului. Apoi băieţii merg cu maşina spre muzeu la lăsarea întunericului să vadă cât e de aglomerată zona. Descoperă că noaptea nu sunt paznici.
Cei trei cumpără dintr-un magazin chinezesc genţi mari şi negre din rafie, cu care să transporte tablourile, precum şi carduri SIM pe care să le folosească în telefoane în seara stabilită, şi îşi aleg vestimentaţia: hanorace negre.
Radu face o ultimă vizită la muzeu în 11 octombrie, unde timp de două ore recapitulează fiecare pas al planului. E decis să comită jaful împreună cu Adrian. Imediat ce intră în clădire trebuie să ia tabloul Matisse din dreapta. Apoi, din colţ tablourile Meijer de Haan, Gauguin şi Picasso, de vizavi o lucrare Lucian Freud şi la plecare cele două Monet. Toate au o mărime medie, cu tot cu ramă nu depăşesc 70cm x 70cm şi nu pot fi prea grele. Setează data de 12 octombrie. Doar că e senin şi ar fi prea vizibili, e vineri seara şi e multă lume. Următoarea seară, aceeaşi situaţie.
Luni, 15 octombrie, plouă şi e înnorat. Eugen, un tip solid, tânăr, ras în cap, nu pare un dur. E singurul din grup care, la 24 de ani, are copii. Are nevoie disperată de bani şi e important pentru el ca jaful să iasă bine. Radu şi Adrian vor da spargerea, el se va ocupa de transport, ştie că Alexandru nu-şi foloseşte maşina, un Peugeot 306 roşu. Eugen merge la Alexandru, îi sugerează să ia ceva de mâncare de la Kapadokya, un fast-food aflat la 750 de metri de Muzeul Kunsthal şi îi sugerează lui Alexandru să-i vândă maşina cu 1.000 de euro pe care i-ar da chiar a doua zi. Alexandru acceptă. Nu ştie nimic de plan. Eugen parchează pe Westersingel. Lasă maşina descuiată, pentru ca Radu şi Adrian să încarce prada. Merge la fast-food unde comandă pizza pentru el şi Alexandru.
La ieşirea de urgenţă din Kunsthal există un sistem de panică, în caz de urgenţă, uşa se deschide din interior, o bară e presată pentru câteva secunde şi încuietoarea electronică se activează, apoi mânerul deschide încuietoarea mecanică. Noaptea, încuietoarea rămâne activă, să nu intre cineva de afară. Cu toate acestea, în 2 minute şi 48 de secunde, Radu şi Adrian au ieşit pe uşa de urgenţă, nestigheriţi, fără să se ştie cum au reuşit să dezactiveze încuietoarea electronică. Radu s-a ocupat de cea mecanică.
Radu şi Adrian au dat spargerea la 03:16:51, cu 72 minute înainte să fie alertat telefonic Jan Moerer. Tabourile nu aveau alarme, erau fixate în perete cu cabluri ce puteau fi îndepărtate cu uşurinţă. Fiind mai grele decât estimase, Radu l-a sunat pe Eugen să aducă maşina mai aproape de muzeu. Alexandru a rămas la fast-food. S-au întâlnit la intersecţia Westerzeedijk cu Westersingel, la 300 de metri distanţă de Kunsthal. Au încărcat tablourile în maşină. Deşi planul era să meargă repede acasă la Radu, maşinile de poliţie din jur l-au speriat pe Eugen, care a parcat maşina pe strada principală care duce către centru. Au mers pe jos jumătate de oră spre casa lui Radu, urmând să ia maşina mai târziu.
La 07:18, un reporter de la RTV Rijmond anunţa jaful la radio. Într-o oră, ştirea era pe toate canalele naţionale. Pe parcursul zilei, au urmat toate media internaţionale.
Pagubă de sute de milioane
Foarte puţine informaţii despre spargere au fost divulgate în primele ore. Purtătorul de cuvânt al poliţiei a repetat doar că au dispărut câteva tablouri şi că nu va da alte detalii din anchetă.
Fotografia unui loc gol de pe perete apare în media, iar informaţiile de pe placa informativă indică titlul operei. Televiziunile vorbesc despre o pagubă de sute de milioane de euro. În afară de Matisse, publicul nu ştie ce lucrări au mai fost furate. La ora 17:00, după 3 ore de la aterizarea pe Schiphol, directoarea Ansenk face o declaraţie de presă.
„Ce s-a întâmplat e un coşmar pentru orice director de muzeu. În ciuda importantelor elemente de securitate de la Kunsthal, şapte lucrări din expoziţie au fost furate. Sunt opere de Picasso, Matisse, Lucian Freud, Meijer de Haan şi două semnate de Monet, unice, care care fost prezentate peste tot în lume şi expuse aici în pentru prima dată. Noi, muzeul Kunsthal şi board-ul Triton Foundation, suntem şocaţi de cele întâmplate şi nu ne vom da bătuţi. Am luat decizia de a deschide din nou expoziţia mâine şi rugăm publicul să vină să o vadă în continuare să se bucure de această opere de artă excepţionale din această colecţie privată. Aş dori să spun şi că acest act a lovit întreaga lume artistică şi muzeală ca o bombă”.
Planul a fost pus la cale de Radu, care la 28 de ani, era cel mai în vârstă membru al unui grup infracţional românesc ce opera în Rotterdam. Din momentul în care s-a mutat în Olanda în vară, au început spargerile. Şi-au adus iubitele din România şi deja erau prostituate. S-a gândit că operele de artă valorează mulţi bani şi e momentul să dea o lovitură.
Alexandru, un tip musculos de 23 de ani, a venit în iunie, cu prietena lui Ștefania, să facă bani. L-au urmat Radu şi Eugen, apoi şi Alexandru a decis să plece din Carcaliu şi să vină în Olanda.
La trei ore după ce au dat spargerea, Radu şi Eugen s-au întors să ia maşina. Apoi au dat jos lucrările din portbagaj şi le-au dus în casa lui Radu, deasupra salonului Chiq le Frique de pe Jonker Fransstraatunde, şi le-au ascuns în dulapul din hol. Seara, le-au scos şi au îndepărtat ramele. Doar cele două desene în pastel de Monet păreau mai mari decât celelalte, aproape de mărimea unui tabloid.
Andreea l-a revăzut pe Eugen abia în seara următoare şi acesta nu i-a spus decât că a avut treabă şi apoi s-a culcat. A menţionat, însă, că trebuie să lase totul baltă şi să plece în România.
Radu şi Eugen au încărcat joi seara picturile în portbagajul maşinii lui Eugen, un Ford Mondeo. Eugen a pus şi bagajele lui şi ale Andreei, apoi le-a spus prietenilor că a accident un ciclist şi că trebuie să fugă din ţară. Andreea era uimită de graba lui Eugen care a condus aproape fără oprire vreo 2500 de kilometri. Au oprit la un motel ieftin aproape de graniţa dintre Ungaria şi România, apoi au mers spre casă.
Radu a plecat cu avionul din Brussels Zaventem în 21 octombrie.
Investigaţia cu 25 de ofiţeri şi mediatizarea
În seara jafului, procuratura a decis demararea unei ample anchete. Condusă de o echipă de investigaţie [Team Grootschalig Onderzoek], ancheta primeşte un nume: TGO Art şi 25 de ofiţeri sunt alocaţi acesteia. Conştienţi că graba este este esenţială, membrii echipei analizează fiecare loc din muzeu, găsesc semne minore de intrare forţată la ieşirea de urgenţă şi amprente de încălţăminte de fol, o înregistrare de pe camera de supraveghere, cu o imagine de slabă calitate.
Sunt consultaţi experţi de artă, se înaintează scenarii, se transmit apeluri publice pentru indicii de la posibili martori. În faţa muzeului se aduc 14 jardiniere imense pentru a masca faţada.
Înregistrarea de pe camera de securitate e difuzată în vineri, după jaf, în cadrul emisiunii olandeze „Opsporing Verzocht”, iar în urma acesteia se adună peste o sută de apeluri cu nume sau indicii de grupări criminale şi fiecare dintre acestea este verificat, însă, niciunul nu duce către suspecţi. „Nu ştim unde să căutăm făptaşii – în lumea crimei organizate sau în lumea artei”.
În lipsa informaţiilor clare, media speculează despre valoarea lucrărilor, între 50 – 100 milioane de euro, potrivit estimării Art Loss Register din Londra. În presa americană, valoarea e „umflată” de la 100 de milioane în The New York Times şi Bloomberg News, la sute de milioane de euro în The Huffington Post. În Marea Britanie estimările variază între 60 de milioane (Daily Telegraph) şi 310 milioane de euro (The Independent).
Willem van Hassel, directorul board-ului Kunsthal, care a făcut plângerea oficială pentru furt la poliţia din Rotterdam, menţionează că deşi e foarte posibil ca valoarea de piaţă a lucrărilor să fie cu mult mai mare, valoarea asiguratorie totală este de 18.1 milioane de euro.
Echipa TGO Art n-a făcut mari progrese în primele două săptămâni după jaf. Sunt siguri, însă, că făptaşii au dat târcoale acelui loc şi analizează toate imaginile din Kunsthal urmărind comportamentul vizitatorilor, căutând orice indiciu.
În 17 februarie 2013, Olga, mama lui Radu, trebuie să ia o decizie. Stă în faţa unei sobe din casă, după ce cu puţină vreme înainte ieşise în frig la cimitir, de unde dezgropase tablourile şi le adusese înăuntru. La TV se vorbeşte despre Picasso, Gauguin, Matisse, Monet, Meijer de Haan şi Freud şi de sute de milioane de euro. Suma nu e importantă pentru ea. Lucrările sunt dovezi împotriva fiului ei şi distrugerea lor pare să fie unicul lucru care-l poate ajuta. Focul le cuprinde.
Experţii nu au stabilit până acum cu precizie dacă lucrările au fost arse sau nu.
