Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a anunțat, vineri, că pune la dispoziția publicului din țară și din străinătate 38 de spectacole care vor putea fi urmărite online în cadrul ediției din acest an, prin intermediul platformei FITSonline.
Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, accesul la fiecare spectacol online se face pe baza unui bilet cu preț unic de 30 de lei, iar iubitorii artelor spectacolului pot opta și pentru un abonament de 400 de lei, care oferă acces la toate producțiile incluse în program. Spectacolele vor fi disponibile timp de cel mult 24 de ore de la momentul programării și achiziționării lor.
Președintele FITS, Constantin Chiriac, a declarat că dimensiunea online a festivalului a devenit o componentă importantă încă din 2020, odată cu lansarea Scenei Digitale.
‘FITS nu se adresează doar publicului care ajunge la Sibiu sau celui din România, ci, prin FITSonline, și oamenilor din Statele Unite, China, Germania, Japonia, Marea Britanie, Franța, Singapore sau Olanda. Anul trecut ne-au vizitat site-ul oameni din peste 100 de țări’, a afirmat Constantin Chiriac.
Programul online al ediției din acest an cuprinde 15 spectacole de teatru, 16 concerte, patru spectacole de dans și două producții de circ contemporan.
Secțiunea online va fi deschisă de spectacolul ‘Povestea prințesei deocheate’, în regia Silviu Purcărete, care va putea fi urmărit începând din 19 iunie.
Printre cele șapte producții ale Teatrul Național ‘Radu Stanca’ din Sibiu incluse în programul online se numără ‘Lungul drum al zilei către noapte’, desemnat cel mai bun spectacol la Gala UNITER 2025, ‘Iona’, ‘Union Place’, ‘Aici nu se simte’, ‘Dincolo de uitare’ și cea mai recentă premieră a teatrului sibian, ‘Dicționar pentru revoluții’.
Unul dintre cele mai așteptate spectacole ale ediției, ‘Copiii Medeei’, semnat de Milo Rau, va putea fi urmărit online pe 27 iunie. Producția pornește de la un caz real și propune o reinterpretare contemporană a tragediei clasice ‘Medeea’.
De asemenea, spectacolul ‘Sex, Money and Hunger’, în regia lui Luk Perceval, va fi disponibil online din 20 iunie.
Secțiunea de dans și teatru-dans include producții precum ‘Israel și Mohamed’, realizată de Israel Galvan și Mohamed El Khatib, ‘Carmen’, ‘Dansează pentru mine’, ‘Frumusețe fără margini’ și ‘Urmașii zeilor’, în regia lui Wim Vandekeybus.
În programul muzical se regăsesc spectacole precum ‘Sufletul Japoniei’, ‘Fado care ne leagă’, ‘Fado pe înțelesul tuturor’ și ‘Sufletul Mexicului’.
Totodată, proiectul FITS Talks continuă și în acest an sub coordonarea scriitorului Marius Chivu. Întâlnirile cu artiști români vor fi transmise zilnic, de la ora 13:00, pe pagina de Facebook a FITS și vor putea fi urmărite gratuit și pe YouTube.
FITS va avea loc în perioada 19-28 iunie.
AGERPRES se numără printre partenerii media ai evenimentului.


