Fiul cel mare al lui Ionel Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui său mai mic: E de ajuns că trebuie să trăiască toată viața cu suferința asta

Autoturismul condus de Ionel Ganea a intrat în coliziune cu un alt vehicul aflat în trafic. Micuțul, aflat pe scaunul din față în momentul impactului, a suferit răni severe care, din păcate, i-au fost fatale.

„De când ai venit pe lume, tatăl nostru și mama ta Monica au fost cei mai fericiți. Din prima zi, de când te-ai născut, au fost non-stop cu tine, au avut grijă de tine și ți-au oferit tot ce au avut ei mai bun.

Ai plecat prea repede dintre noi, dar ne-ai adus familia mai aproape ca niciodată, te vom iubi pentru totdeauna. Dumnezeu să aibă grijă de tine, suflet pur. Nu o să te uităm niciodată.

Și pentru lumea care îi judecă sau i-a judecat, e de ajuns că trebuie să trăiască toată viața cu suferința asta. Așa că, vă rog, nu-i mai judecați pentru că doar Dumnezeu poate face asta”, a scris atacantul celor de la UTA Arad, pe Instagram.

Sursa: www.stiripesurse.ro

O bătrână de 82 de ani a crezut că un bărbat de 28 de ani s-a îndrăgostit de ea și s-a dus după el pe un alt continent. Ce a urmat

Luis Henrique, transferat de la Olympique Marseille la Inter Milano