Partidul lui Flavio Bolsonaro a recunoscut luni, într-un comunicat, rezultatul alegerilor prezidenţiale din Brazilia, în urma cărora preşedintele în exerciţiu Luiz Inácio Lula da Silva a obţinut un al patrulea mandat. Pe de altă parte, senatorul Flavio Bolsonaro a declarat luni că poliţia federală a ţării i-a cerut să-şi predea paşapoartele, relatează Reuters.
Flavio Bolsonaro a refuzat să-şi recunoască înfrângerea şi a afirmat că va solicita anularea rezultatului.
„Recunoaştem rezultatul alegerilor prezidenţiale”, a declarat în schimb liderul Partidului Liberal, Valdemar Costa Neto. „Considerăm însă că problemele ridicate trebuie clarificate”, a adăugat el.
Fiul fostului preşedinte Jair Bolsonaro contestă o decizie luată duminică seara de un judecător al Curţii Supreme numit de Lula, care a prelungit cu două ore turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din cauza unor presupuse nereguli legate de transportul alegătorilor.
Pe de altă parte, senatorul brazilian Flavio Bolsonaro a declarat luni că poliţia federală a ţării i-a cerut să predea paşapoartele sale în urma unei vizite la tatăl său încarcerat, fostul preşedinte Jair Bolsonaro.
Senatorul a afirmat că intenţionează să se conformeze cererii, negând că ar fi plănuit să fugă din ţară după alegeri.
Bolsonaro junior a afirmat, fără a furniza dovezi, că solicitarea poliţiei se bazeză pe o hotărâre a judecătorului Curţii Supreme Alexandre de Moraes.
„Mi s-a ordonat chiar pe stradă să-mi predau paşapoartele şi mi s-a interzis, de asemenea, să părăsesc ţara”, a declarat Bolsonaro într-un videoclip postat pe reţelele sociale.
El a adăugat că hotărârea judecătorului Moraes s-a bazat pe declaraţiile fratelui său mai mic, Eduardo Bolsonaro, care a afirmat săptămâna trecută într-un podcast că Flavio ar trebui să părăsească ţara dacă ar pierde turul al doilea al alegerilor în faţa lui Lula.



