Florentin Petre, care s-a despărţit miercuri de Dinamo, a postat un mesaj emoţionant pe Facebook, în care precizează că Dinamo este parte din el, astfel că “dragostea rămâne”, şi are cuvinte frumoase pentru cel care a fost antrenorul principal, Zeljko Kopic.
“CONTRACTUL SE ÎNCHEIE, DRAGOSTEA RĂMÂNE. Rămâne pe veci pentru că Dinamo este parte din mine.
Scriu aceste rânduri cu emoţie, dar şi cu liniştea omului care ştie că a dat tot ce a avut mai bun pentru clubul pe care îl iubeşte, îl simte şi îl respiră.
Dinamo nu a fost niciodată doar echipa la care am jucat. Dinamo este locul care va ocupa întotdeauna un loc special în sufletul meu. De aceea, nu simt că plec!
Astăzi se încheie contractul meu. Se încheie o etapă profesională. Atât!
În aceşti doi ani am muncit enorm. Au fost zile grele, momente dificile, presiune, sacrificii şi multe ore petrecute departe de familie. Dar au fost şi satisfacţii pe măsură. Am avut un grup de jucători care a crezut în muncă. O conducere care a susţinut proiectul. Oameni care au pus interesul clubului deasupra interesului personal. Şi un staff format din profesionişti care au muncit în fiecare zi cu discreţie, competenţă şi devotament pentru Dinamo. Le mulţumesc tuturor. Îi mulţumesc lui Andrei Nicolescu pentru încrederea de a mă aduce din nou acasă!
Dar există un om despre care simt nevoia să vorbesc separat. Željko Kopić!
În fotbal întâlneşti mulţi antrenori şi mulţi colegi. Puţini îţi devin parteneri adevăraţi de drum. Am construit împreună o relaţie bazată pe respect, încredere şi loialitate. Am avut aceeaşi viziune asupra fotbalului, aceeaşi disciplină şi aceeaşi dorinţă de a face performanţă. Ne-am completat perfect!
Am trecut împreună prin momente în care puţini credeau şi, într-un final, Dinamo a ajuns din nou să se bată de la egal la egal cu cele mai bune echipe din campionat.
Am muncit în fiecare zi pentru acest club şi sunt mândru de ceea ce am realizat împreună. Nu am căutat niciodată scuze şi nu ne-am plâns de ceea ce lipsea. Ne-am concentrat pe ceea ce aveam şi am construit pas cu pas!
Am venit la Dinamo separat, dar plecăm împreună! Pentru mine, acest lucru spune tot. Nu pentru că pun oamenii deasupra clubului, ci pentru că respect valorile care au stat la baza întregii mele cariere: munca, onoarea cuvântului dat şi loialitatea faţă de oamenii alături de care construiesc.
Suporterilor dinamovişti vreau să le spun un singur lucru: VĂ MULŢUMESC!
Voi aţi ţinut acest club în viaţă atunci când era cel mai greu. Voi aţi fost acolo când era uşor să pleci şi greu să rămâi. Nu încetaţi să credeţi în Dinamo. Clubul este mai mare decât orice jucător, mai mare decât orice antrenor şi mai mare decât orice conducător. DINAMO trebuie să meargă mai departe!
Nu ştiu unde mă va duce următoarea etapă a carierei mele. Ştiu însă un lucru cu siguranţă. Nu există despărţire de Dinamo! Contractul meu profesional se încheie, însă contractul meu de suflet este pe viaţă!
Oriunde mă va duce fotbalul, Dinamo va merge cu mine!
Cu respect şi recunoştinţă,
Florentin Petre”, este mesajul fostului fotbalist.



