Florentino Perez a fost reales preşedinte al clubului Real Madrid

Florentino Perez, singurul candidat, a fost reales, duminică seară, în funcţia de preşedinte al clubului Real Madrid pentru un mandat care va dura până în 2029.

Clubul a anunţat vestea într-un comunicat emis după victoria, scor 4-1, în faţa  echipei Las Palmas, care îi permite să revină în fruntea La Liga.

Omul de afaceri în vârstă de 77 de ani a fost ales pentru prima dată preşedinte al „galacticilor” în 2000, câştigând 2 titluri interne (2001, 2003) şi o Ligă a Campionilor (2002), înainte de a demisiona în 2006.

De la revenirea sa în 2009, el a fost reales neîntrerupt şi fără contracandidaţi la conducerea clubului madrilen (2013, 2017, 2021 şi 2025).

Boeing a reluat testele de zbor pentru avionul 777X, după o pauză de câteva luni

Australian Open junioare: Diana Simionescu şi Anamaria Federica Oana, eliminate în turul doi