Florian Coldea începe săptămâna la DNA. Fostul șef al SRI ar fi audiat din nou de procurori

Conform unor surse judiciare, cazul ar fi aproape de trimiterea în judecată. Procurorul se pregătește să finalizeze rechizitoriul și să îl trimită în judecată.

Florian Coldea a stat, vineri, mai multe ore în fața procurorilor DNA. Aceștia l-au chemat pentru a-i aduce la cunoștință că s-a extins urmărirea penală, după ce un alt suspect din dosar – este vorba despre Dumitru Dumbravă – și-ar fi exercitat funcția de avocat, deși nu avea voie să facă acest lucru. Florian Coldea este acuzat acum și de complicitate.

„E o procedură standard legată de o posibilă declarație. Nu a fost cazul, totul a decurs normal. După cum știți, față de data trecută nu am ce să spun în plus. Ne confruntăm cu o nouă acuzație în ceea ce privește o posibilă complicitate pentru realizarea unei activități, în afara cadrului legal.

Deci, o chestie de mare corupție, nu am auzit de ea până acum, vă spun sincer. Înțeleg de pe la domnii avocați că pe la Parchetele de pe lângă judecătorii sunt astfel de situații, dar înțeleg că trebuie să răspundă”, a declarat Florian Clodea, la ieșirea de la DNA.

Este vorba despre aceeași anchetă în care Coldea, alături de alte două persoane, este urmărit penal pentru trafic de influență și pentru grup infracțional organizat.

Dumitru Dumbravă și avocatul Trăilă sunt acuzat că ar fi solicitat 600.000 euro de la omul de afaceri Cătălin Hidec pentru a-l ajuta pe acesta să obțină o pedeapsă cu suspendare într-un dosar de fraude cu fonduri europene.

De altfel, cel din urmă a fost și cel care a făcut denunțul la DNA, după ce a fost condamnat pe fond cu executare. Fostul șef al SRI a fost plasat sub control judiciar în mai anul trecut, iar în ianuarie anul acesta controlul judiciar nu a mai fost prelungit. În tot acest timp, Florian Coldea a susținut că este nevinovat.

VIDEO Catălin Predoiu, mesaj la 30 de ani de la înființarea SIAS: Sunteţi dintre cei care asigură un nivel de siguranţă publică la un nivel înalt

Situația poate degenera în Israel – Ambasada Rusiei îi îndeamnă pe toți cetățenii ruși să părăsească țara