Florin Tănase înainta meciului cu Cipru: Trebuie să facem totul pentru a câştiga. E o datorie morală

“Trebuie să facem totul pentru a câştiga. E o datorie morală faţă de suporteri, faţă de acest tricou al naţionalei. Calculele calificării… realist vorbind e greu să prindem primul loc, dar trebuie să ne gândim că avem şansa barajului. Sunt mulţi jucători accidentaţi importanţi, se simte lipsa oricărui jucător. Dar asta este, trebuie să ne gândim la meciul următor, să îl câştigăm. Avem o şansă mare la baraj”, a spus Tănase.

El a precizat că tricolorii au făcut greşeli la meciul cu Austria, dar pe de altă parte arbitrajul a fost de partea adversarilor.

“Am făcut greşeli în acel meci. A mai fost şi puţină neşansă, poate şi arbitrajul a fost puţin de partea lor. Probabil că dacă primeam penalti altul era scorul”, a mai spus jucătorul de la FCSB.

Echipa naţională va înfrunta Cipru, marţi, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, în preliminariile Cupei Mondiale. Sâmbătă, tricolorii au fost învinşi cu 2-1 de Austria.

Italia organizează un referendum de două zile privind cetățenia și drepturile angajaților

Un nou instrument de AI poate identifica peste 170 de tipuri de cancer