Florinel Coman a marcat la un minut după ce a fost timis în teren. Sarzii au deschis scorul prin autogolul lui Alessandro Vogliacco (57), iar Coman a majorat avantajul gazdelor în min. 70. Golul oaspeților a fost semnat de Giovanni Leoni (79).
Cei de la Cagliari au postat imediat un mesaj pentru tricolor.
„Poate exista un debut mai bun?”, au scris cei de la Cagliari pe pagina oficială a clubului.
Sofascore l-a notat cu 7,3, al doilea cel mai mare calificativ, la egalitate cu Adopo, după Augello. Românul a atins mingea de 14 ori și a reușit 7 pase. A câștigat 3 dueluri cu adversarii, a comis un fault și a pierdut posesia de două ori.
Internaționalul român a fost împrumutat săptămâna aceasta de la echipa qatariană Al-Gharafa, până la finalul sezonului.
Cagliari a urcat pe locul 13 în Serie A, cu 24 de puncte.