in ,

Fondatorul FTX, Sam Bankman-Fried, solicită oficial graţiere prezidenţială de la Donald Trump

Fondatorul FTX, Sam Bankman-Fried, solicită oficial graţiere prezidenţială de la Donald Trump

Sam Bankman-Fried, fondatorul condamnat al platformei de criptomonede FTX, a depus oficial o cerere de graţiere prezidenţială către preşedintele american Donald Trump, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Biroului pentru Graţieri din cadrul Departamentului de Justiţie al SUA, citate de CNBC.

Fostul director al FTX execută în prezent o pedeapsă federală de 25 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de orchestrarea unei fraude de amploare care a implicat utilizarea neautorizată a miliardelor de dolari aparţinând clienţilor platformei FTX şi ai firmei afiliate Alameda Research.

Înregistrările Departamentului de Justiţie arată că solicitarea de ”graţiere după executarea pedepsei” a fost depusă în cursul anului 2026 şi se află în prezent în analiză. Data exactă a depunerii nu este precizată.

Cererea vine în contextul în care Trump a acordat deja 147 de graţieri şi comutări de pedeapsă de la începutul celui de-al doilea mandat al său, inclusiv pentru toate persoanele condamnate în legătură cu evenimentele din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul SUA.

Totuşi, perspectivele lui Bankman-Fried par limitate. Într-un interviu acordat publicaţiei The New York Times în luna ianuarie, Donald Trump a declarat că nu intenţionează să acorde graţiere unor persoane cunoscute, printre care l-a menţionat explicit şi pe fondatorul FTX.

Casa Albă a refuzat să comenteze informaţia, iar Departamentul de Justiţie nu a răspuns solicitărilor presei.

Prăbuşirea FTX în noiembrie 2022 a reprezentat unul dintre cele mai mari scandaluri financiare din istoria industriei cripto, compania intrând în faliment după ce s-a descoperit că fondurile clienţilor au fost transferate către Alameda Research pentru investiţii şi operaţiuni speculative.

Procesul lui Sam Bankman-Fried s-a încheiat cu o condamnare pentru fraudă, conspiraţie şi alte infracţiuni financiare.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

EFEMERIDE ASTRONOMICE – 9 iunie

EFEMERIDE ASTRONOMICE – 9 iunie

Preşedintele Donald Trump, huiduit de publicul newyorkez la meciul 3 al finalei NBA, disputat la MSG

Preşedintele Donald Trump, huiduit de publicul newyorkez la meciul 3 al finalei NBA, disputat la MSG