Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a acordat Patria Bank un nou împrumut subordonat de nivel 2 conform Basel III, în valoare de 8 milioane euro, pentru a consolida capitalizarea băncii si a intensifica finanţarea destinată creşterii Intreprinderilor Mici şi Mijlocii.
”Patria Bank informează investitorii că Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a acordat Patria Bank un nou împrumut subordonat de nivel 2 conform Basel III, în valoare de 8 milioane euro, pentru a consolida capitalizarea băncii şi a intensifica finanţarea destinată creşterii Intreprinderilor Mici şi Mijlocii. Noua finanţare va permite Patria Bank să îşi extindă sprijinul dedicat acordat IMM, în special fermierilor şi afacerilor din domeniul agricol, pentru a-i ajuta să adopte practici sustenabile, să investească în afacerile proprii şi să îşi crească rezilienţa. Pentru a stimula dezvoltarea sustenabilă şi a crea un impact durabil, finanţarea va fi completată cu servicii de consultanţă specializate, care vor sprijini atât banca cât şi clienţii săi cu instrumente utile şi cunoştinţe valoroase”, anunţă banca.
De asemenea, maturitatea împrumutului subordonat existent acordat Patria Bank de către EFSE în anul 2022, în valoare de 7 milioane euro, a fost extinsă până în anul 2032.
„Suntem încântaţi să consolidăm parteneriatul strategic cu Patria Bank şi să susţinem extinderea IMM-urilor, deschizând noi oportunităţi pentru creştere economică şi sustenabilitate. Acest parteneriat solid urmăreşte să genereze valoare economică reală pentru dezvoltarea pe termen lung şi creşterea rezilienţei antreprenoriatului agricol din Romania, contribuind la tranzitţia către o agricultură sustenabilă, inovativă şi cu viziune”,spune Oxana Binzaru, director regional la Finance in Motion, co-administrator EFSE.
Una dintre priorităţile strategice ale Grupului Patria Bank este sprijinirea mediului antreprenorial din România, afirmăreprezentanţii băncii.
”Împrumutul subordonat va consolida baza noastră de capital şi ne va permite să extindem în continuare finanţarea acordată IMM-urilor şi microintreprinderilor, ajutându-le să crească sustenabil, să îşi sporească rezilienţa şi să adopte practici moderne”, a declarat Valentin Vancea, CEO Patria Bank.