Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București într-un dosar în care este acuzat de fals intelectual, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, vineri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a trei persoane, funcționari publici în cadrul Autorității Vamale Române și al Direcției Regionale Vamale Galați, fiind sesizată Judecătoria Sectorului 6 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și complicitate la uz de fals.
Procurorii notează că, în data de 24 martie, două dintre persoane, una având la data faptelor calitatea de președinte al Autorității Vamale Române, cu rang de secretar de stat, și celălalt având calitatea de director executiv în cadrul Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală Galați, ar fi falsificat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, două înscrisuri oficiale.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că președinte AVR la care se face referire în comunicat este Mihai Savin, numit în funcție, în luna ianuarie, printr-o decizie a prim-ministrului Ilie Bolojan, și revocat la jumătatea lunii iunie după ce acesta a fost pus sub acuzare.
‘În cuprinsul acestora au atestat, în mod nereal, cu prilejul întocmirii lor, existența unei așa-zise situații operative, cu grad ridicat de risc, precum și a unei misiuni fictive, ce ar fi fost realizată în data de 18.03.2026, în intervalul orar 15:00 – 21:00, în raza teritorială de competență, documente menite să justifice comiterea unor contravenții, în cursul aceleiași zile, în condițiile art. 61 alin. (1) și (2) din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, de către cel de-al treilea inculpat, având calitatea de consilier în cadrul Autorității Vamale Române’, explică anchetatorii.
Ulterior, spun procurorii, înscrisurile oficiale falsificate ar fi fost utilizate de către a treia persoană, în deplină cunoștință de cauză, în fața Judecătoriei Slobozia, în vederea producerii unor consecințe de ordin juridic, respectiv în vederea anulării sancțiunilor contravenționale dispuse împotriva sa, conform procesului-verbal întocmit la data de 18.03.2026, de către poliția rutieră.
‘Față de împrejurarea că infracțiunile cercetate au fost comise cu prilejul/în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, prin actul de sesizare al instanței s-a propus, în condițiile legii, menținerea măsurilor preventive ale controlului judiciar luate față de inculpați în cursul urmăririi penale, cu păstrarea interdicției exercitării funcțiilor publice în cadrul cărora s-a reținut că au fost comise faptele imputate’, se precizează în comunicat.
Totodată, Parchetul a propus instanței de judecată desființarea totală a înscrisurilor oficiale falsificate, reținându-se că acestea sunt rezultatul infracțiunilor de fals pentru care sa dispus trimiterea în judecată.


