Foştii jucători ai Stelei au sărbătorit alături de fani împlinirea a 38 de ani de la câştigarea Supercupei Europei

Tudorel Stoica, Adrian Bumbescu, Ştefan Iovan, Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuş, Mihail Majearu, Gabi Balint şi Vasile Iordache, componenţii formaţiei care la 24 februarie 1987, la Monte Carlo, o învingea pe Dinamo Kiev cu scorul de 1-0, le-au prezentat celor aproximativ 100 de suporteri trofeul în miniatură oferit de UEFA câştigătoarei Supercupei Europei. De asemenea, ei au participat la o sesiune de poze şi autografe.

Cu ocazia evenimentului, în cadrul Centrului Comercial Drumul Taberelor a fost organizată de către Muzeul Football Legends şi o expoziţie cu tricourile foştilor mari jucători români.

Fostul mijlocaş Tudorel Stoica a declarat, vineri, că este pentru prima oară când sărbătoreşte câştigarea Supercupei Europei.

„Am câştigat Supercupa Europei printr-un gol al lui Gică Hagi contra unei echipe, Dinamo Kiev, care era aproape selecţionata Uniunii Sovietice. Din păcate, acum este prima oară când sărbătorim câştigarea Supercupei Europei, la 38 de ani. Eu spun că şi acesta este un trofeu foarte important, nu doar Cupa Campionilor Europeni. Mai ales pentru o echipă din estul Europei formată numai din jucători români. A fost o performanţă extraordinară. Au fost vremuri frumoase, din păcate au trecut anii şi nu se vede nicio perspectivă că se vor mai repeta acele performanţe în fotbalul românesc. Sunt obiectiv când spun, pentru că se dovedeşte că acum diferenţa dintre fotbalul românesc şi cel din vest este foarte mare”, a afirmat Stoica.

Ştefan Iovan a subliniat importanţa trofeului cucerit la Monte Carlo şi a menţionat că Steaua din acea perioadă este cea mai bună echipă din istoria fotbalului românesc.

„Eram informaţi, ştiam că Dinamo Kiev avea jucători foarte valoroşi la acea vreme. Nu exista nici atunci, nici acum, să spui că în finală a fost un meci uşor, dar am reuşit să câştigăm. Eram o echipă pragmatică, cea mai bună echipă din istoria fotbalului românesc. Foarte greu va mai ajunge cineva la performanţele noastre. Mă bucur că după atâţia ani sunt alături de colegii mei de atunci”, a explicat el.

De asemenea, fostul atacant Marius Lăcătuş a precizat că rezultatele Stelei nu vor fi egalate niciodată.

„Mă bucur că suntem împreună aici să sărbătorim performanţa realizată la Monte Carlo. Din păcate, multă lume trece cu lejeritate peste această performanţă, dar cred că niciodată o echipă românească nu va mai ajunge să cucerească trofeele cucerite de noi. Ne vine sau nu să credem, asta e viaţa, anii trec foarte repede. Mai ales de la o anumită vârstă. Şi, din păcate, ne împuţinăm, au început să plece dintre noi”, a afirmat fostul atacant.

Fostul fundaş Adrian Bumbescu a declarat că partida cu Dinamo Kiev a fost foarte dificilă, mai ales că adversara de atunci avea mulţi jucători componenţi ai selecţionatei URSS.

„Ştiu că am avut un meci foarte, foarte greu în Supercupă. Mai ales, pentru noi, fundaşii, care duceam greul mai mereu. Dinamo Kiev era atunci scheletul selecţionatei Uniunii Sovietice, cred că aveau 7-8 jucători în echipa naţională. Păcat că în timp nu s-a dat importanţa cuvenită pentru reuşita extraordinară a Stelei, mă refer la câştigarea Supercupei Europei”, a precizat Bumbescu.

Gabi Balint a explicat că Supercupa Europei a fost trofeul tuturor jucătorilor din lotul Stelei de atunci, nu doar al celor care au evoluat în acel meci de la Monte Carlo.

„Eu am jucat în acel meci doar vreo patru minute. Dacă îmi aduc bine aminte am reuşit să dau o pasă bună. Dar nu contează, ne-am bucurat toţi de trofeu. A fost trofeul tuturor, indiferent de cât am jucat. A fost trofeul şi al celor care nu au jucat deloc în acel meci. Am fost ca o familie, nişte prieteni adevăraţi şi asta a contat atunci foarte mult. A fost o seară frumoasă pentru noi, într-un oraş superb, Monte Carlo”, a menţionat Balint.

Echipa de fotbal Steaua Bucureşti, câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni în 1986, a cucerit Supercupa Europei după ce a învins formaţia sovietică Dinamo Kiev cu scorul de 1-0, printr-un gol reuşit de Gheorghe Hagi, într-o partidă disputată la 24 februarie 1987, la Monte Carlo.

Victorie categorică pentru Universitatea Cluj-Napoca la Braşov

Tudorel Stoica, despre meciul FCSB – Olympique Lyon: Acum întâlnesc şi ei o echipă adevărată