Fostul director al FBI, James Comey, ţinta desemnată a lui Donald Trump, s-a prezentat miercuri în faţa autorităţilor federale, care l-au pus sub acuzare cu o zi înainte pentru că ar fi ameninţat „viaţa şi integritatea fizică” a preşedintelui american, scrie AFP.
James Comey, în vârstă de 65 de ani, este acum acuzat de două capete de acuzare pentru o fotografie cu scoici publicată pe reţelele de socializare în mai 2025 şi interpretată de administraţia Trump ca o „ameninţare” la adresa preşedintelui.
În această fotografie, care a fost ulterior ştearsă, nişte scoici formau mesajul „86 47” în nisip; prima cifră este uneori folosită pentru a exprima dorinţa de a alunga, ba chiar de a ucide pe cineva, iar a doua s-ar putea referi la Donald Trump, al 47-lea preşedinte al Statelor Unite.
James Comey s-a prezentat la tribunalul federal din Alexandria, în apropierea capitalei Washington, şi a participat la o şedinţă foarte scurtă, din care a ieşit liber, relatează mass-media americane.
La începutul lunii aprilie, Donald Trump a demis-o pe secretarul justiţiei, Pam Bondi, în special ca urmare a unei serii de eşecuri lamentabile ale departamentului său în urmărirea penală a unor ţinte desemnate în mod expres de el, printre care James Comey. El l-a numit pe Todd Blanche, până atunci numărul doi în departament şi unul dintre foştii săi avocaţi personali, pentru a ocupa interimar această funcţie strategică.
„Asta nu înseamnă că de fiecare dată când acest număr este publicat sau de fiecare dată când există o ameninţare la adresa preşedintelui, acest lucru va duce neapărat la o punere sub acuzare”, a afirmat miercuri Blanche, ca răspuns la o întrebare privind faptul că oricine ar publica numărul „86 47” s-ar expune unei anchete, ba chiar unor urmăriri penale.
„Depinde de anchetă, depinde de tot felul de factori”, a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă la Ministerul Justiţiei. „Oamenii ar trebui să se ferească să ameninţe viaţa preşedintelui Trump, pentru că este o infracţiune, punct”, a avertizat el.
James Comey şi-a proclamat marţi nevinovăţia, afirmând că „încă nu se teme”.
Este a doua oară când procurorii federali îl vizează pe acest duşman de moarte al lui Donald Trump. Procedura penală anterioară împotriva sa a fost anulată în noiembrie.
James Comey – demis brutal de Donald Trump în 2017, în timp ce FBI-ul ancheta posibile ingerinţe ruseşti în campania prezidenţială din 2016 – era acuzat în acest prim proces că a minţit sub jurământ.
Noua acuzaţie a fost făcută publică marţi, la trei zile după o presupusă tentativă de asasinat împotriva lui Donald Trump, şi a fost anunţată de Todd Blanche, secretarul interimar al Justiţiei.
Un influent senator democrat a denunţat marţi faptul că „Departamentul Justiţiei este folosit în interesul unui preşedinte răzbunător”.



