in ,

Fostul premier francez Edouard Philippe, primarul Havre şi candidat la preşedinţie, vizat într-o anchetă cu privire la deturnare de fonduri publice, favoritism, conflict de interese şi complicitate

Fostul premier francez Edouard Philippe, primarul Havre şi candidat la preşedinţie, vizat într-o anchetă cu privire la deturnare de fonduri publice, favoritism, conflict de interese şi complicitate

Edouard Philippe, care se pregăteşte de alegerile prezidenţiale, este vizat de o anchetă desfăşurată de către un judecător de instrucţie cu privire la o presupusă deturnare de fonduri publice, favoritism, conflict de interese şi complicitate, la Havre, oraş al cărui primar este, relatează AFP.

O lansatoare de alertă a denunţat aceste presupuse fapte, în septembrie 2023, la Parchetul Naţional Financiar (PNF), care a deschis o anchetă şi a efectuat percheziţii în aprilie 2024.

Apoi ea a depus o plângere, în iunie 2025 şi s-a constituit în parte civilă.

Contactat de AFP, PNF a anunţat că a întocmit un rechizitoriu introductiv, la 7 mai, o procedură prin care este sesizat un judecător de instrucţie şi i se desemnează un perimetru de anchetă.

Lansatoarea de alertă “Judith” – un prenume modificat – “se felicită de deschiderea unei proceduri judiciare cu privire la faptele pe care le denunţă şi aşteaptă cu nerăbdare să fie audiată de către judecătorul de instrucţie”, a declarat AFP avocatul acesteia, Jérôme Karsenti.

Faptele sunt contestate de la bun început de către fostul premier francez şi actualul primar al Havre, care se află la linia de start a alegerilor prezidenţiale.

Edouard Philippe “ia act de deschiderea unei proceduri judiciare. El a aflat acest lucru din presă. Şi va răspunde, evident, tuturor întrebărilor pe care i le va pune justiţia, aşa cum a făcut-o mereu foarte senin”, a declarat AFP anturajul său din Comunitatea Urbană Le Havre Seine Métropole.

Contactat de AFP, avocatul său Emmanuel Marsigny nu a dorit să comenteze.

CONTRACT NERÎNNOIT

În plângere sunt vizaţi, de asemenea, viceprimăriţa însărcinată cu Inovaţia şi domeniul Digital Stéphanie de Bazelaire şi directoarea generală a Serviciilor comunităţii urbane Havre Claire-Sophie Tasias.

În plângere, pe care AFP scrie că a consultat-o, se arată că judecătorul de instrucţie este chemat să “aprecieze dacă s-a încheiat un pact între domnul Edouard Philippe şi doamna de Bazelaire, caracterizat printr-o susţinere publică, financiară şi relaţională, în schimbul gestionării Oraşului Digital”, un loc terţ de inovaţie.

În urma alertelor sale, funcţionara de rang înalt s-a plâns de faptul că a fost îndepărtată şi hărţuită moral, iar contractul nu i-a mai fost reînnoit.

Suspiciunile vizează o convenţie a unor obiective plurianuale în vederea unei animări a Oraşului Digital Havre, semnat în iulie 2020 de către Edouard Philippe, în calitate de preşedinte al comunităţii urbane, şi Stéphanie de Bazelaire, în calitate, de această dată, de preşedintă benevolă a asociaţiei LH French Tech.

LH French Tech, înfiinţată în iulie 2020, a fost desemnată în această misiune în urma unui îndemn la manifestarea interesului, lansat de către comunitatea urbană în martie 2020, în cadrul unui Serviciu de Interes Economic General (SIEG).

Asociaţia – singura candidată – urma să încaseze 2,154 de milioane de euro, drept compensaţie pentru un serviciu public, în vederea desfăşurării unor proiecte.

Un conflict de interese “pare să fie absolut evident”, considera la momentul respectiv lansatoarea de alertă, care a fost adjuncta directorului general al comunităţii urbane în perioada septembrie 2020-aprilie 2023.

“OPACITATE”

“Primarul şi adjuncta sa” care, în calitate de preşedintă a asociaţiei, aveau “să controleze sume considerabile” destinate unor “activităţi care pot privi funcţiile sale în oraş”, sublinia ea.

La acea vreme, ea şi-a exprimat mirarea că Edouard Philippe, consilier de stat, nu a suspectat nereguli.

Ea dă asigurări că a descoprit mai târziu că serviciile juridice au alertat – în zadar – cu privire la un posibil favoritism.

Această funcţionară de rang înalt a obţinut statutul de lansatoare de alertă în 2025, contestat de către Edouard Philippe.

La nivelul comunităţii urbane, proiectul Oraşul Digital a fost desemnat “imediat” lansatoarei de alertă “drept un dosar principal”, relata ea.

Însă, “încă din primele luni”, ea a constatat “o opacitate în gestionarea asociaţiei” şi nu-i înţelegea activitatea.

Ea declara că i s-au dat “răspunsuri foarte vagi despre cheltuieli şi traiectoria financiară”, reproşându-i-se “voinţa de a se amesteca”.

La sfârşitul lui 2021, după ce a obţinut în sfârşit cifre, ea afirma că a descoprit un “nivel foarte slab de activitate” al Oraşului Digital, dar mai ales o “masă salarială” alcătuită din “tineri salariaţi” care “făceau cam totul” în schimbul unor “salarii brute de 60.000-70.000” de euro.

Asociaţia avea să fie plasată în lichidare judiciară în 2023.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Kelemen: Unii spun că trebuie lăsat AUR să încerce să guverneze, să arate ce poate. Eu zic că răul nu trebuie banalizat, nu trebuie să-l aduci aproape de tine, pentru că te obişnuieşti foarte repede cu răul

Kelemen: Unii spun că trebuie lăsat AUR să încerce să guverneze, să arate ce poate. Eu zic că răul nu trebuie banalizat, nu trebuie să-l aduci aproape de tine, pentru că te obişnuieşti foarte repede cu răul

Vâlcea: Trafic blocat pe DN 7, la Bujoreni, după ce un TIR s-a răsturnat pe un autoturism parcat/ Nu sunt persoane rănite – FOTO

Vâlcea: Trafic blocat pe DN 7, la Bujoreni, după ce un TIR s-a răsturnat pe un autoturism parcat/ Nu sunt persoane rănite – FOTO