in ,

Fostul preşedinte al Fed Fed Jerome, distins cu un prestigios ”Premiu al Curajului” al Bibliotecii Prezidenţiale John F. Kennedy, pentru că s-a opus presiunilor lui Trump

Fostul preşedinte al Fed Fed Jerome, distins cu un prestigios ”Premiu al Curajului” al Bibliotecii Prezidenţiale John F. Kennedy, pentru că s-a opus presiunilor lui Trump

Jerome Powell, care tocmai a plecat din funcţia de preşedinte al Băncii centrale a Statelor Unite (Fed), urmează să primească duminică un ”Premiu al Curajului” în politică, pentru că a ”apărat independenţa” instituţiei de asalturile lui Donald Trump, relatează AFP.

Acest premiu urmează să-i fie înmânat la Boston, în nord-estul Statelor Unite, de către o fundaţie care administrează Biblioteca Prezidenţială John F. Kennedy, fostul preşedinte democrat asasinat în 1963, autorul unei cărţi intitulate ”Curajul în politică”.

Organizaţia îl creditează pe Powell cu ”apărarea independneţei Rezervei federale, care este esenţială stabilităţii economiei mondiale, în pofida anilor de atacuri personale şi ameninţări din cea mai înaltă sferă a Guvernului”.

La înmânarea premiului, Jerome Powell urmează să suţină un discurs – primul după ce i-a cedat postul lui Kevin Warsh.

Este vorba despre prima sa luare de cuvânt după ce a redevenit un simplu guvernator al Băncii centrale. El decis să rămână la Fed atât timp cât continuă să existe presiuni politice împotriva sa.

UN ”PREMIU AL CURAJULUI” ŞI LOCUITORILOR DIN MINNEAPOLIS ŞI SAINT-PAUL

Jerome Powell a fost atacat rapid de către Donald Trump, care l-a numit la conducerea Fed în 2018.

Miliardarul republican, care vrea dobânzi mai mici în vederea stimulării economiei, şi-a multiplicat injuriile şi ameninţările după ce s-a întors la putere în ianuarie 2025.

El a încercat să accelereze plecarea lui Powell şi să o revoce pe una dintre colegele sale, Lisa Cook, singura femeie afroamericană care a devenit guvernatoare Fed.

Jerome Powell a ieşit din rezerva pe care şi-a impus-o la începutul anului şi a denunţat deschiderea de către Departamentul Justiţiei a unei anchete împotriva sa.

El a denunţat un ”pretext” în ”contextul mai larg al ameninţărilor şi presiunilor constante exercitate de către Guvern”.

Fundaţia precizează că premiul său onorează persoane ”care au luat o decizie curajoasă dictată de conştiinţa lor, fără să-şi facă griji de consecinţe personale sau profesionale”.

Foşti preşedinţi, ca de exemplu republicanul George Bush Senior şi democratul Barack Obama, fac parte dintre laureaţi, alături de aleşi de prim-plan, ca John McCain sau Nancy Pelosi, şi de lideri străini precum Volodimir Zelenski.

Instituţia a decis ca anul acesta să acorde un al doilea ”Premiu al Curajului” locuitorilor oraşelor gemene din Minnesota (nord) Minneapolis şi Saint-Paul, epicentrul la începutul anului al unei ofensive împotriva imigraţiei a Guvernului Trump, în care doi americani au fost uciţi de către forţele de ordine.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Israelul anunță că operațiunea sa terestră din Liban se extinde și în alte zone

Israelul anunță că operațiunea sa terestră din Liban se extinde și în alte zone

Nicuşor Dan, mesaj pentru miliarii în rezervă şi în retragere: Sunteţi repere de care societatea noastră are nevoie pentru a-şi consolida rezilienţa şi pentru a răspunde eficient provocărilor actuale

Nicuşor Dan, mesaj pentru miliarii în rezervă şi în retragere: Sunteţi repere de care societatea noastră are nevoie pentru a-şi consolida rezilienţa şi pentru a răspunde eficient provocărilor actuale