Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost condamnat miercuri, în apel, la şapte ani de închisoare cu privire la obstrucţionarea justiţiei, o pedeapsă mai aspră decât cea de cinci ani pronunţată de prima instanţă, relatează AFP.
”Curtea îl condamnă pe acuzat la şapte ani de închisoare”, a anunţat un judecător al Curţii de Apel de la Seul, care a catalogat ”întru totul reprobabile” faptele lui Yoon Suk Yeol, încarcerat în prezent în urma mai multor condamnări legate de tentativa sa de impunere a legii marţiale în decembrie 2024.
Condamnarea pronunţată miercuri de către Curtea de Apel de la Seul priveşte altă parte a acestui dosar.
Un tribunal de primă instanţă l-a condamnat, în ianuarie, la cinci ani de închisoare, după ce a stabilit că fostul şef de stat a folosit agenţi de securitate prezidenţiali pentru a împiedica să fie arestat.
Cele două părţi au făcut apel.
Yoon Suk Yeol a subliniat că mandatele de arestare emise pe numele său aveau la bază o ”anchetă ilegală”, în tim pce procurorii speciali au apreciat că este necesar să fie condamnat la zece ani de închisoare, având în vedere ”gravitatea” faptelor de care este acuzat.
”Acuzatul a căutat nu doar să împiedice executarea legală a unor mandate ale procurorilor şi altor pesoane”, ci ”a dat totodată instrucţiuni ilegale funcţionarilor serviciului securităţii prezidenţiale, care sunt funţţionari naţionali, încercând să-i folosească ca şi cum erau gărzi private pentru protecţia sa personală”, a subliniat miercuri judecătorul citat.
Yoon Suk Yeol, care purta un costum negru şi o cămaşă albă, nu a fost prea emoţionat la citirea verdictului.
În cadrul unei a treia proceduri împotriva sa, parchetul sud-coreean a cerut vineri ca Yoon Suk Yeol să fie condamnat la 30 de ani de închisoare cu privire la ”acte în favoarea inamicului”.
Fostul preşeidnte sud-coreean este acuzat în această parte a dosarului de faptul că a trimis drone militare deasupra Coreei de Nord, în 2024, cu scopul de a provoca Phenianul.



