Moscova l-a eliberat marți pe fostul pușcaș marin american Robert Gilman, aflat în detenție în Rusia din 2022, după ce președintele rus Vladimir Putin a aprobat din motive umanitare grațierea cetățeanului american, care se confruntă cu probleme de sănătate, au declarat oficiali americani, relatează Reuters.
Casa Albă și Departamentul de Stat american au cerut Moscovei să-l elibereze pe Robert Gilman, în vârstă de 32 de ani, pentru ca acesta să poată primi tratament medical în Statele Unite.
Gilman era închis într-un penitenciar din Voronej, în sudul Rusiei, iar circumstanțele exacte ale stării sale de sănătate sunt neclare.
Eric Lebson, director de strategie al Global Reach, un grup de advocacy care reprezintă familia lui Gilman, a declarat săptămâna trecută pentru Reuters că Gilman a fost mutat la sfârșitul lunii iunie de la spitalul închisorii la secția de psihiatrie a unui spital civil de urgență, într-o stare asemănătoare catatoniei.
Oficialii americani au declarat marți că Gilman a fost îmbarcat într-un avion al Departamentului de Stat al SUA care urma să îl transporte din Rusia către aeroportul Washington Dulles.
Un oficial american care a vorbit cu Gilman a spus că acesta mergea și vorbea.
‘Având în vedere situația, pare să fie în formă bună’, a spus oficialul.
Oficialii americani au afirmat că Gilman va fi evaluat în timpul zborului de patru medici. Mama sa, Nina, se afla și ea la bord.
La sosirea la Dulles, Gilman va fi întâmpinat de emisarul american Steve Witkoff și de consilierul adjunct pentru securitate națională Sebastian Gorka. Cei doi au cerut eliberarea lui Gilman, alături de secretarul de stat Marco Rubio, ginerele lui Trump, Jared Kushner, emisarul special al SUA pentru ostatici, Adam Boehler, și alți oficiali.
Oficialii au declarat că probabil Gilman va fi transportat la un centru de reabilitare din San Antonio, în Texas, pentru a primi tratament medical.
Gilman a fost încarcerat pentru prima dată în 2022 pentru că a agresat, fiind în stare de ebrietate, un polițist rus în orașul Voronej. Pedeapsa i-a fost prelungită în 2024 în urma unor condamnări ulterioare pentru atacarea unor funcționari ai închisorii și a unui anchetator. Presa de stat rusă a relatat în decembrie că acesta urma să execute o pedeapsă totală de 10 ani de închisoare, după o altă condamnare pentru agresarea personalului din penitenciar.


