Fostul secretar general al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) Silviu Popa, precizează, în contextul în care ICCJ a confirmat recent conflictul de interese stabilit de ANI în cazul primarului Timişoarei Dominic Fritz, că ideea de ”folos material” invocată de lege în cazul primarilor şi viceprimarilor nu trebuie înţeleasă doar ca bani primiţi direct, ci poate include şi avantaje patrimoniale, datorii, obligaţii financiare, relaţii profesionale, promisiuni sau alte forme de beneficiu. El remarcă faptul că, în România, de multe ori ne uităm la conflictul de interese abia când el s-a consumat. ”Conflictul de interese trebuie gestionat înainte de decizie, nu după”, subliniază fostul oficial ANI, adăugând că ”regula de aur este prudenţa”.
Pornind de la conflictul de interese, Silviu Popa, se referă şi la ceea ce în termeni tehnici se numeşte “pantouflage” şi despre care afirmă că vizează trecerea unei persoane între sectorul public şi sectorul privat într-o zonă în care poate apărea un conflict de interese.
O astfel de situaţie a apărut în cazul lui Niculae Havrileţ, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), totodată ex-secretar de stat în Ministerul Energiei, trimis în judecată în urmă cu aproape 2 ani de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu acuzaţia penală că a deţinut funcţii de conducere la companii energetice private la mai puţin de 5 ani după ce le-a supravegheat şi controlat instituţional din poziţiile deţinute la ANRE şi minister şi care a fost achitat în primă instanţă.
“Aceste reguli au apărut recent printr-o lege adoptată la finalul anului trecut, în contextul alinierii la standardele OCDE. Legea 189/2025 reglementează restricţiile pre şi post angajare ceea ce în limbaj internaţional poartă denumirea de pantouflage sau revolving doors”, explică Silviu Popa, fost secretar general al Agenţiei Naţionale de Integritate (2016-2025), şi membru în Consiliul Guvernatorilor al Academiei Internaţionale Anticorupţie (2021-2024), în prezent consultant internaţional integritate publică pentru OECD şi Consiliul Europei.
În 2025, Silviu Popa a lansat Pantouflage.ro, platformă dedicată restricţiilor pre şi post angajare.
Pe fondul recentei decizii vizându-l pe Dominic Fritz, ICCJ validând practic raportul de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate a constatat că primarul Timişoarei s-a aflat în conflict de interese în momentul în care a participat la emiterea unui act administrativ prin care, folosindu-şi funcţia, “a procurat beneficii propriului creditor de la care primise un împrumut pentru finanţarea campaniei electorale”, fostul oficial ANI a explicat pentru News.ro cum apar conflictele de interese.
Conflictul de interese are, desigur, o definiţie legală. Dar înţelesul lui este mai larg decât textul strict al legii
“Legea spune, de exemplu, că primarii şi viceprimarii nu trebuie să emită acte dacă prin acestea se produce un folos material pentru ei, pentru soţ sau soţie ori pentru rude apropiate. Dar ideea de “folos”, nu trebuie înţeleasă îngust, doar ca bani primiţi direct. Folosul, interesul privat poate include şi avantaje patrimoniale, datorii, obligaţii financiare, relaţii profesionale, promisiuni sau alte forme de beneficiu.
Problema este că noi, în România, de multe ori ne uităm la conflictul de interese abia când el s-a consumat. Adică după ce actul a fost semnat, după ce contractul a fost atribuit. Atunci este deja târziu. Conflictul de interese trebuie gestionat înainte de decizie, nu după”, spune fostul secretar general al ANI.
În ceea ce priveşte gestionarea unor astfel de situaţii, el afirmă că “regula de aur este prudenţa”
“Regula de aur este prudenţa. Înainte să avizez, să semnez, să votez, deci în orice fază a procesului, indiferent de funcţia sau calitatea pe care o deţin, trebuie să mă întreb: există un interes privat care poate influenţa sau care pare că poate influenţa decizia mea publică?
Şi aici este o nuanţă importantă: nu contează doar conflictul real, dovedit. Contează şi conflictul aparent sau perceput. În administraţie, aparenţa contează enorm.
Spre exemplu, dacă sunt demnitar şi iau o decizie care afectează un număr mai mic sau mai mare de firme, iar printre ele se află şi o firmă legată de familia mea, poate că juridic situaţia are explicaţii. Poate că efectul este general. Poate că nu am avut intenţia să favorizez pe nimeni. Dar un observator extern poate percepe situaţia ca fiind problematică.
În asemenea situaţii, reflexul corect nu este să forţezi limita legii ci să gestionezi riscul: îţi declari interesul, anunţi situaţia. Iată a doua regulă pe lângă prudenţă: onestitatea.
Următorul pas este să te abţii de la decizie, să ceri înlocuirea în procedură sau creezi un mecanism prin care decizia este luată de o altă persoană care nu are acel interes privat.
Aici cred că în România am înţeles uneori greşit incidentele de integritate. Incompatibilitatea, de exemplu, nu este acelaşi lucru cu un conflict de interese. Incompatibilitatea este mai degrabă o interdicţie preventivă: legiuitorul spune că anumite funcţii nu pot fi ocupate simultan pentru că riscul de conflict de interese este prea mare. Este o soluţie maximală de prevenţie.
Conflictul de interese, în schimb, poate apărea oricând. Nimeni nu poate controla complet ce firmă participă la o licitaţie publică, ce rudă are interese într-o procedură, ce fost angajator apare într-o procedură, ca în cazul pantouflage-ului. Tocmai de aceea, esenţial nu este să pretindem că aceste situaţii nu vor apărea. Ele vor apărea. Important este să le identificăm la timp şi să le gestionăm înainte să se transforme într-un conflict consumat sau, mai grav, într-o faptă de corupţie.
În fond, conflictul de interese nu este doar o problemă de legalitate, ci una de încredere. Societatea trebuie să aibă încredere că decizia publică este luată pentru interesul public, nu pentru interesul personal, familial, politic al celui care decide”, menţionează fostul secretar general al Agenţiei Naţionale de Integritate
Silviu Popa, despre “pantouflage”: Apare atunci când cineva care a controlat sau autorizat firme ajunge apoi să lucreze pentru acele firme. Sau invers
“Pantouflage-ul este o denumire tehnică pentru o situaţie foarte simplă: trecerea unei persoane între sectorul public şi sectorul privat într-o zonă în care poate apărea un conflict de interese.
Mai direct spus, apare atunci când cineva care a controlat sau autorizat firme ajunge apoi să lucreze pentru acele firme. Sau invers: când cineva vine dintr-o companie privată se angajează într-o funcţie publică şi ajunge să ia decizii chiar cu privire la fostul angajator privat.
Publicul ar trebui să fie interesat pentru că aici nu vorbim doar despre cariere individuale. Vorbim despre încrederea în decizia publică. Dacă omul care controlează o piaţă ajunge imediat după aceea angajat în acea piaţă, întrebarea firească este: a decis imparţial cât era în funcţie sau îşi pregătea, conştient sau nu, următoarea etapă profesională?”, explică Popa.
Când au apărut aceste reguli şi cui i se aplică
“Aceste reguli au apărut recent printr-o lege adoptată la finalul anului trecut, în contexul alinierii la standardele OCDE. Legea 189/2025 reglementează restricţiile pre şi post angajare ceea ce în limbaj internaţional poartă denumirea de pantouflage sau revolving doors.
Dar ideea nu este nouă. În multe state, chiar şi la nivelul Comisiei Europene, asemenea reguli există de ani buni, tocmai pentru a evita situaţiile de conflicte de interese post-funcţie. Şi în România aveam reglementări pantouflage pentru zona achiziţiilor publice, pentru concurenţă şi sectorul financiar bancar etc. Acum avem un cadru extins, cu reguli, obligaţii, sancţiuni, verificări şi aşa mai departe.
Legea are o aplicabilitate extinsă şi vizează funcţii şi demnităţi publice cu risc ridicat de influenţă.
Vorbim de membrii Guvernului, primari, preşedinţi de consilii judeţene, conducerea companiilor de stat, auditori publici interni, funcţionari care gestionează achiziţii publice chiar şi consilieri personali sau onorifici din cadrul Guvernului sau a Administraţiei Prezidenţiale.
Pe scurt, legea nu se uită la orice angajat public în mod abstract. Se uită mai ales la acele funcţii unde omul are acces la decizie, control, bani, informaţii sau influenţă asupra unor actori privaţi”, subliniază Silviu Popa.
Ce trebuie să facă toate aceste categorii enumerate pentru a nu încălca legea
“Să respecte restricţiile pre angajare dar şi pe cele post-angajare.
Logica este simplă: cu cât ai avut mai multă putere publică asupra unei companii, asupra unui sector sau asupra unor bani publici, cu atât trecerea ta ulterioară în acea zonă privată trebuie privită cu mai multă prudenţă. Aceasta este restricţia pre-angajare, adică atunci când treci din privat în public, de la o compania la o instituţie de stat. Timp de 12 luni de la numire, trebuie să te abţii de la a controla, supraveghea sau încheia contracte cu fostul tău angajator, sau foştii angajatori, din ultimul an anterior angajării la stat”.
Cum funcţionează restricţia post-angajare
Funcţionează similar doar că se activează la ieşirea dîn funcţia publică şi migrarea către sectorul privat.
Concret, timp de 12 luni după ce ai părăsit sectorul public, nu trebuie să prestezi activităţi, remunerate sau nu, pentru companii private, care interferează cu atribuţiile pe care le-ai avut in funcţia publică.
Silviu Popa: Pantouflage-ul nu blochează cariere. Aceste reguli introduc o perioadă de prudenţă, de reflecţie, în care se analizează dacă trecerea respectivă poate afecta imparţialitatea deciziei publice sau încrederea în instituţie.
“Pantouflage-ul nu blochează cariere. Nu spune că o persoană care a lucrat la stat nu mai poate lucra niciodată în privat. Nu spune nici că cineva care vine din privat nu mai poate intra în administraţie. O asemenea interpretare ar fi absurdă şi ar face rău şi statului, şi pieţei muncii.
Ce fac aceste reguli este altceva: introduc o perioadă de prudenţă, de reflecţie, în care se analizează dacă trecerea respectivă poate afecta imparţialitatea deciziei publice sau încrederea în instituţie.
Totul depinde de risc. Nu se judecă mecanic: “ai lucrat în domeniul X, deci nu mai ai voie în domeniul X”. Se judecă concret: ce atribuţii ai avut în instituţia publică, ce decizii ai luat, ce informaţii ai avut, ce firme ai controlat, autorizat, finanţat sau evaluat şi ce urmează să faci în privat.
Să luăm un exemplu simplu. Dacă ai lucrat într-o direcţie de comunicare la o primărie, ai redactat comunicate de presă şi ai fost implicat într-o comisie de evaluare de achiziţii publice, iar după plecare te angajezi ca specialist de comunicare într-o firmă privată, fără legătură cu deciziile, contractele sau atribuţiile instituţiei, riscul poate fi foarte redus.
Dar dacă ai fost director de achiziţii într-un minister, ai coordonat proceduri de achiziţie în ultimul an, ai cunoscut piaţa, ofertanţii, criteriile tehnice, vulnerabilităţile procedurilor şi apoi, la scurt timp după plecare, te angajezi la o companie care are contracte importante cu acel minister sau care participă frecvent la licitaţiile lui, riscul este cu totul altul. În acest caz, poate apărea suspiciune că funcţia publică a fost transformată într-un avantaj privat.
Problema este suprapunerea dintre ce ai făcut în funcţia publică şi ce urmează să faci în privat, mai ales atunci când noul angajator poate beneficia de informaţiile, relaţiile, influenţa sau deciziile la care ai avut acces cât ai fost în instituţie”, explică Silviu Popa, solicitat să precizeze care este situaţia unei persoane care a lucrat într-un domeniu la stat se mai poate angaja în privat în acelaşi domeniu”, argumentează fostul secretar general al ANI.
Ce riscă cei care nu respectă aceste reguli
“Riscurile sunt de trei tipuri: amendă, interzicerea sau limitarea activităţii şi, poate cel mai important, o problemă serioasă de credibilitate publică.
În primul rând, există sancţiuni pecuniare. Persoanele vizate care nu depun declaraţiile prevăzute de lege pot fi amendate cu sume între 2.000 şi 10.000 de lei. Aceeaşi plajă de amendă se aplică şi în cazul persoanei care, în perioada de reflecţie de 12 luni după plecarea din funcţia publică, începe o activitate profesională în privat fără să depună declaraţia cerută de lege sau continuă activitatea cu încălcarea unui raport emis de ANI.
Există sancţiune şi pentru instituţii. Dacă o autoritate sau instituţie publică nu desemnează persoana sau structura responsabilă cu aplicarea acestor reguli, tot despre o amendă între 2.000 şi 10.000 de lei vorbim.
Dar partea cea mai importantă nu este amenda. Riscul real este că ANI poate analiza situaţia şi poate ajunge la concluzia că activitatea privată afectează climatul de transparenţă şi imparţialitate în relaţia cu fosta instituţie publică.
Aici lucrurile devin mai serioase. Dacă riscul este mediu, ANI poate stabili limite pentru desfăşurarea activităţii sau poate interzice desfăşurarea ei, pentru a proteja interesele legitime ale instituţiei publice. Dacă riscul este ridicat, ANI interzice desfăşurarea activităţii.
Dar revin la ce spuneam la început, cel mai sănătos comportament este prevenţia: depui declaraţiile, anunţi situaţiile de risc, te abţii când este cazul şi ceri clarificări înainte să te expui.
De altfel am creat imediat după apariţia acestor noi reglementări, la finalul anului trecut, o platformă gratuită – Pantouflage.ro – destinată explicării, aplicării şi monitorizării noilor reguli privind aceste restricţii. Lucrăm foarte mult şi în cadrul workshopurilor pe care le organizăm cu instituţii publice, companii de stat, autorităţi de reglementare fix pe aceste dileme de integritate.
Legea pantouflage (189/2025) e încă la început şi dacă în teorie poate că sună bine, în practică are mai multe zone gri. Din acest motiv incertitudinea cu privire la multe aspecte este inevitabilă”, a declarat Silviu Popa.
