Antrenorul echipei de fotbal UTA Arad, Adrian Mihalcea, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că meciul cu Dinamo București din Superligă este unul dificil, iar jucătorii săi vor trebui să aibă mult curaj ca să obțină puncte contra liderului.
”Întâlnim liderul la zi. Întâlnim o echipă care în meciurile de acasă nu a pierdut nici măcar un punct. Întâlnim o echipă foarte bine organizată din toate punctele de vedere. E o deplasare dificilă, după o săptămână încărcată. Va trebui să avem o organizare foarte bună și să avem foarte mult curaj”, a spus Mihalcea.
Întrebat dacă UTA Arad poate continua seria de rezultate bune, Mihalcea a răspuns: ”Dinamo și-a schimbat un pic jocul, este mult mai ofensivă, mai directă pe poartă, este într-o perioadă sportivă foarte bună și, da, mi-ar plăcea să continuăm această serie de rezultate pozitive și să ne menținem în acea zonă liniștită a clasamentului”.
UTA începe cu Dinamo o serie de meciuri cu echipe antrenate de portughezi (Dinamo, Petrolul, Universitatea Craiova, Oțelul, n.r.), iar Mihalcea a punctat: ”Mă interesează primul meci cu Dinamo, apoi vom vedea cum gestiona și celelalte partide, dar pentru noi această deplasare este cea mai importantă”.
Întrebat despre emoțiile confruntării cu fosta sa echipă, Mihalcea a mărturisit: ”Ca de fiecare dată este un meci special, iar emoțiile sunt la un nivel mult mai ridicat, dar atașamentul oamenilor din Arad, ale suporterilor arădeni mă obligă să joc doar la victorie și îmi doresc cele trei puncte”.
Mihalcea nu este impresionat de vreun jucător de la Dinamo: ”Nu vorbim de un jucător care să mă impresioneze foarte mult, vorbim de o echipă foarte bine organizată în toate compartimentele, sunt foarte echilibrați și fiecare jucător în parte și-a depășit limitele. Tocmai de aceea, jocul lui Dinamo este unul combinativ, colectiv și deci nu există doar un singur jucător care ar putea să facă diferența.”
”Nu cred că Dinamo va schimba mult față de meciul pe care l-a avut în Cupă, chiar dacă au odihnit anumiți titulari, dar în campionat contra noastră vor fi exact cei care au evoluat și la Cluj (cu CFR, n. r.), dacă nu vor interveni accidentări. Vor folosi cel mai bun unsprezece”, a spus antrenorul arădenilor.
În ceea ce privește pericolul la fazele fixe, unde Dinamo marchează consecvent, Mihalcea a spus: ”Până acum ne-am descurcat destul de bine la fazele fixe și nu am luat atât de multe goluri, adversarii nu au avut multe ocazii de a marca dacă este să comparăm cu anul trecut”.
”Știm ce ne dorim să jucăm, dar important este ca din punct de vedere fizic să stăm foarte bine, va fi un meci în care va trebui să alergăm foarte mult, să închidem anumite spații și trebuie să fim foarte bine organizați, pentru că Dinamo are un joc de posesie, cu multă calitate în jumătatea adversă, iar noi mai așteptăm aceste două zile pentru a lua deciziile corecte, pentru a reuși să venim cu un rezultat pozitiv de la București”, a afirmat Mihalcea, care a subliniat că ”Dinamo este una dintre echipele care se va bate pentru titlu și cupele europene”.
”Dinamo a avut în ultimii ani un progres normal, însă nu știu dacă și-a pus obiectiv titlul, ci locurile 1-3, cupele europene. Dacă ești pe primul loc nu ai cum să nu te gândești puțin în momentul de față la câștigarea titlului. Acum este abia etapa 14-a. Va urma un play-off care va schimba foarte multe, dar Dinamo în momentul de față arată bine. Dinamo poate emite pretenții pentru unul din locurile de cupe europene cu mai multă organizare și cu plus de valoare la jucătorii aduși în iarnă, mai buni calitativ, și se cei de acolo pot gândi la titlu. Însă nu știm ce se poate întâmpla peste o săptămână, dar la finalul campionatului, unde pentru a se bate la titlu Dinamo va lupta cu două echipe mai potente financiar”.
Întrebat despre posibilele nemulțumiri din această săptămână legate de anumite plăți financiare, Mihalcea a spus: ”Nu știu dacă mai contează ce s-a întâmplat săptămâna aceasta în ceea ce privește acest meci. Este o perioadă mai tulbure, dar nu are legătură cu pregătirea, cu organizarea și cu ceea ce trebuie să facem noi în acest meci, pentru că au mai fost și vor mai fi astfel de perioade, dar trebuie să ne axăm sportiv pe acest prim meci. Sunt două lucruri total diferite și niciodată nu le-am amestecat. Sunt importante ambele, desigur, dar primează aspectul sportiv. Este important să-i fac pe băieți sa aibă un joc bun, dar să reușim în același timp să nu pierdem și să obținem puncte contra lui Dinamo la București.”
În cazul în care se va baza doar pe Hakim Abdallah ca atacant central, Mihalcea a explicat: ”Vom vedea dacă vom juca cu un singur vârf. Există și această posibilitate, dar vom vedea în aceste zile. Când am avut nevoie, am apelat la Abdallah ca să joace atacant central. Dacă va fi cazul și în acest meci, cu siguranță voi apela. Cunosc ambiția lui ca să facă un joc bun și mă bazez pe acest lucru”.
Privind o eventuală punere în discuție a depunctării echipei, Mihalcea a clarificat: ”Am citit declarația domnului Meszar unde specifică clar faptul că nu avem cum să fim depunctați. Monitorizarea a decurs normal și nu vom fi depunctați clar.”
UTA Arad o va întâlni pe Dinamo București, duminică, de la ora 20:30, pe Arena Națională din București, în etapa a 14-a a Superligii.


