Alvaro Arbeloa a declarat că nu va fi antrenorul lui Real Madrid în sezonul următor și că va părăsi clubul pentru o nouă provocare, după patru luni tumultuoase la cârma echipei din capitala Spaniei, informează Reuters.
Arbeloa, un fost fundaș al madrilenilor, care a antrenat anterior echipa de tineret și echipa de rezerve a clubului, s-a alăturat echipei de 15 ori campioane europene în ianuarie pentru a-l înlocui pe compatriotul său Xabi Alonso și a condus-o pe Real spre locul 2 în La Liga.
Însă, după ce presa a relatat că Jose Mourinho ar putea reveni la Real ca antrenor, Arbeloa a confirmat că nu va rămâne în funcție, dar a lăsat deschisă ideea de a se întoarce la club în viitor.
‘Mou are un staff tehnic fantastic; este foarte bine susținut. Dacă va sosi, va aduce propria echipă cu el, așa cum și trebuie să fie. Nu există nicio șansă să lucrez cu el’, a declarat Arbeloa reporterilor, vineri, cu o zi înainte de ultimul meci al lui Real din La Liga în acest sezon, împotriva lui Athletic Bilbao.
‘Mi-am petrecut ultimele patru luni gândindu-mă la Madrid. De acum înainte, e timpul să mă gândesc la mine. Am făcut saltul, mă simt pregătit pentru noi provocări’, a adăugat Arbeloa.
Alonso s-a despărțit de Real după înfrângerea în fața Barcelonei în Supercupa Spaniei, înainte ca Arbeloa să nu reușească nici el să scoată ce este mai bun dintr-un vestiar divizat care s-a transformat în haos.
Punctul de ruptură a venit când căpitanul Federico Valverde și Aurelien Tchouameni s-au luat la bătaie în vestiar, incident care l-a trimis pe Valverde la spital cu o rană la începutul acestei luni, cei doi jucători fiind amendați cu câte 500.000 de euro.
‘Știu în ce stare se afla echipa când am ajuns. Cu ce a trebuit să mă confrunt. Dacă aș fi început de la startul sezonului, ar fi fost diferit. Dar asta mi s-a dat și am încercat să o fac în cel mai bun mod posibil. Sunt mulțumit de ceea ce am realizat. Plec în relații bune cu aproape toată lumea’, a spus Arbeloa.
Tehnicianul în vârstă de 43 de ani a spus că speră să se întoarcă la Real.
‘Sper că e doar un ‘pe curând’, am considerat întotdeauna Madridul casa mea. Sunt la Madrid de 20 de ani, e casa mea’, a afirmat fostul internațional spaniol.
‘Este ultimul meu meci din sezon, nu știu dacă va fi ultimul meu ca antrenor al lui Madrid, niciodată nu se știe. Voi încerca să mă bucur de el. Și sunt concentrat pe victorie’, a adăugat el.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dãdârlat)


