După aproape un secol de când Arsenal și-a apărat cu succes, pentru ultima dată, titlul de campioană, echipa londoneză de fotbal nu a părut niciodată mai bine poziționată pentru a reuși acest lucru, ‘tunarii’ fiind considerați marii favoriți ai sezonului din Premier League care începe vinerea aceasta, relatează EFE.
Dincolo de echipa lui Mikel Arteta, există o incertitudine considerabilă cu privire la formația care ar putea, în realitate, să le conteste ”tunarilor” tentativa de a-și păstra titlul.
După trei clasări consecutive pe locul secund, devansată de Manchester City și Liverpool, Arteta a reușit, în cele din urmă, să aducă primul titlu de campioană din ultimii 22 de ani. Deși triumful nu a fost însoțit și de trofeul Ligii Campionilor, pierdut la loviturile de departajare în fața lui Paris Saint-Germain, acest lucru a contat prea puțin atunci când, chiar a doua zi, sute de mii de fani ai lui Arsenal au inundat străzile Londrei pentru a sărbători victoria din Premier League.
A fost un moment care i-a făcut pe fani să-și dorească mai mult: ‘Nu vrem să mai așteptăm încă două decenii pentru a repeta asta’. De aceea, Arteta a trecut la treabă pentru a consolida și mai mult cel mai competitiv lot din Anglia. Arsenal l-a transferat pe Bruno Guimaraes, adăugând astfel o nouă opțiune la mijlocul terenului, și pe extrema Christos Tzolis, care a lăsat o impresie puternică în Community Shield. De asemenea, se lucrează pentru a aduce o întărire în defensivă, precum Ezri Konsa, demonstrându-și totodată ambițiile prin tentativele de a-i transfera pe Vinícius Junior și Julian Alvarez. Arsenal nu mai este o echipă care se lasă intimidată, este cea mai bună echipă din Anglia, iar întrebarea este cine va putea contesta acest statut.
Manchester City resimte deja din plin efectele înfrângerii cu 0-3 suferite în Community Shield. Oricât ar încerca să minimizeze importanța meciului, prezentând trofeul drept un simplu amical de vară, realitatea este că linia sa de mijloc a fost complet depășită, defensiva nu convinge, iar Erling Haaland nu poate rezolva de unul singur problemele unei echipe nevoite să se adapteze după plecările lui Pep Guardiola (după nouă ani la cârma echipei) și ale lui Rodri.
În absența spaniolului, indisponibil din cauza accidentărilor în ultimii doi ani, fanii au asistat la cea mai slabă versiune a lui City din era Guardiola. Acum, în lipsa atât a lui Pep, cât și a lui Rodri (plecat la Barcelona), presiunea asupra lui Enzo Maresca de a menține standardele ridicate ale echipei este uriașă. Nu ar fi o surpriză dacă această City ar considera, în cele din urmă, sezonul un succes doar prin simpla calificare în Liga Campionilor.
Incertitudinea legată de postul de antrenor principal la City, în ceea ce-l privește pe Maresca, nu este un caz izolat. O situație similară se desfășoară și pe Anfield, precum și pe Stamford Bridge. La Liverpool, Arne Slot, cel care transformase fotbalul de tip ‘rock & roll’ al lui Juergen Klopp într-un spectacol anost, a plecat, iar în locul său a venit Andoni Iraola, după ce impresionase în cei trei ani petrecuți la Bournemouth.
Antrenorul basc și-a câștigat dreptul de a-și alege viitorul și a optat pentru Anfield Road. Acolo, el trebuie să gestioneze tranziția de după plecarea lui Mohamed Salah și să construiască o echipă învingătoare, o formație care să practice un fotbal ofensiv și spectaculos. Deși au pierdut trei jucători-cheie, pe Salah, Ibrahima Konate și Andy Robertson, ‘cormoranii’ i-au transferat pe Victor Munoz, Jeremy Jacquet și Ronald Araujo și lucrează pentru a-l aduce pe Bradley Barcola drept înlocuitor al lui Salah.
La Chelsea, Xabi Alonso a preluat o echipă, care, în urma eșecului din sezonul trecut sub comanda lui Liam Rosenior, nu evoluează în cupele europene în acest an. Prin urmare, presiunea de a obține rezultate bune în Premier League și în competițiile interne este uriașă.
S-au făcut investiții semnificative, prin transferuri precum cele ale lui Morgan Rogers (130 de milioane), Maxence Lacroix (60), Marco Palestra (57) și Geovany Quenda (50), alături de sosiri precum cea a lui Pep Chavarria, venit să-l înlocuiască pe Marc Cucurella.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)


