Bruno Fernandes, căpitanul echipei engleze de fotbal Manchester United, a fost victima unui furt la domiciliu în timpul meciului disputat miercuri la Como, în Liga Campionilor, informează mass-media britanică.
După o seară ‘neagră’ în Italia, unde ”Red Devils” au fost învinși fără drept de apel de italieni (scor 1-4), mijlocașul lusitan a avut parte de o altă veste neplăcută: casa sa a fost ‘vizitată’ de hoți, care au profitat de absența sa pentru a pătrunde în interior, în jurul orei locale 20:30, și a fura bijuterii de marcă și alte obiecte de valoare.
Poliția a indicat că un vecin a alertat autoritățile după ce a observat trei bărbați necunoscuți în grădina proprietății, în valoare de 4 milioane de lire sterline, care se învecinează cu o zonă împădurită, relatează The Sun. Dar când agenții au sosit, la zece minute după apel, suspecții dispăruseră.
Soția jucătorului în vârstă de 32 de ani și cei doi copii mici ai lor nu erau acasă în momentul furtului. Poliția din Cheshire a deschis o anchetă în acest caz.
Această spargere este cea mai recentă dintr-o serie de atacuri de mare amploare comise de bande care vizează în mod specific zilele în care jucătorii de fotbal sunt în deplasare, monitorizând programul meciurilor pentru a ataca atunci când vedetele sunt absente. Printre victimele anterioare se numără starul Ruben Dias (Manchester City), a cărui casă a fost jefuită în ianuarie. Alți jucători care au căzut victime hoților de locuințe în trecut au fost Jack Grealish, Raheem Sterling și Riyad Mahrez.
La finalul meciului de la Como, Bruno Fernandes a criticat tactica antrenorului său, Michael Carrick, însă nu își va pierde banderola de căpitan din această cauză și nici nu va face obiectul unei proceduri disciplinare din partea clubului, precizează BBC.
Rămâne însă de văzut dacă Fernandes va fi utilizat la meciul cu Bournemouth din Premier League, programat duminică pe Old Trafford. Carrick va fi întrebat, cu siguranță, despre situația portughezului în cursul conferinței de presă pe care o va susține vineri la prânz, adaugă sursa citată.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)


