Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) va examina, pe 8 octombrie, apelul Federației senegaleze împotriva deciziei Confederației Africane de Fotbal de a atribui Marocului la masa verde Cupa Africii pe Națiuni (CAN) 2025, a anunțat vineri forul respectiv, citat de AFP.
‘După audiere, completul de arbitraj își va începe deliberările. În această etapă, TAS nu poate preciza când va fi emisă o decizie, însă aceasta nu va fi anunțată chiar în ziua audierii’, a precizat TAS într-un comunicat.
Finala Cupei Africii pe Națiuni dintre Maroc și Senegal, disputată la Rabat pe 18 ianuarie, a degenerat în haos după ce marocanilor li s-a acordat un penalty în urma unei analize video, în timpul minutelor adiționale.
Mulți dintre jucătorii senegalezi, în frunte cu selecționerul lor Pape Thiaw, au părăsit terenul și au revenit abia după cincisprezece minute, în timp ce în tribune și pe o parte a terenului izbucneau incidente între suporterii senegalezi și forțele de ordine. Brahim Diaz a ratat penalty-ul, iar Senegalul s-a impus cu 1-0 în prelungiri, grație unui gol marcat de Pape Gueye.
Dar, în urma unui apel depus de federația marocană, comisia de apel a Confederației Africane de Fotbal a decis, la 17 martie, că Senegalul a pierdut finala la masa verde și a acordat victoria echipei marocane, cu scorul de 3-0.
Federația senegaleză solicită TAS să anuleze această decizie.
În comunicatul dat publicității vineri, TAS precizează că ‘părțile nu au convenit asupra aplicării unei proceduri accelerate’, așa cum își dorise Federația senegaleză la depunerea apelului, înregistrat la 25 martie.
De asemenea, TAS avertizează cu privire la ‘informațiile eronate care circulă în legătură cu această procedură’. ‘Doar informațiile difuzate prin canalele oficiale ale TAS sunt considerate oficiale, iar orice anunț referitor la acest caz va fi publicat pe site-ul TAS’, se precizează în comunicat.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)


