in

Fotbal: Cinci brigăzi de arbitri din România oficiază în turul 3 preliminar al cupelor europene

Fotbal: Cinci brigăzi de arbitri din România oficiază în turul 3 preliminar al cupelor europene

UEFA a delegat cinci brigăzi de arbitri din România la partidele din turul al treilea preliminar al celor trei competiții continentale intercluburi, Champions League, Europa League și Conference League, informează, marți, Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

În Champions League, brigada lui Istvan Kovacs, singurul arbitru care a condus toate cele trei finale în competițiile continentale, va arbitra partida retur dintre revelația ediției precedente, Bodo/Glimt și Union Saint-Gilloise, formația jucătorului român Darius Olaru. Din echipă mai fac parte asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, în timp ce Horațiu Feșnic va fi arbitru de rezervă, meciul fiind programat pe 11 august.

În Europa League, pe 6 august, Horațiu Feșnic va conduce confruntarea dintre Hradec Kralove și Beșiktaș Istanbul, alături de asistenții Alexandru Cerei și Alexandru Vodă, cu Florin Andrei arbitru de rezervă. În camera VAR vor oficia Ovidiu Hațegan și Iulian Dima.

În aceeași zi și tot în Europa League, Marian Barbu a fost delegat la duelul Benfica Lisabona – Hearts, urmând să fie ajutat de Mircea Grigoriu și Imre Bucsi, în timp ce Radu Petrescu va îndeplini rolul de al patrulea oficial. La VAR au fost desemnați Cătălin Popa și Marcel Bîrsan.

În UEFA Conference League, tot joi, 6 august, Rareș Vidican va arbitra partida Bohemians – Midtjylland, avându-i alături pe Alexandru Corb și Marius Badea, iar Szabolcs Kovacs va fi arbitru de rezervă. Oficiali VAR vor fi Sorin Costreie și Cristina Trandafir.

Cea de-a cincea brigadă românească va oficia partida Dinamo Minsk – Braga, tot din Conference League, pe 13 august, cu Szabolcs Kovacs la centru, asistat de Florin Badea și Adrian Vornicu, în timp ce Rareș Vidican va fi arbitru de rezervă. La VAR se vor afla Cătălin Popa și Marcel Bîrsan.
AGERPRES (AS-redactor: Marius Țone, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Primele decese raportate în epidemia de ciclosporiază din Statele Unite

Primele decese raportate în epidemia de ciclosporiază din Statele Unite

Fotbal: Neymar evită întrebările despre retragere, iar tatăl jucătorului exclude varianta renunțării la carieră

Fotbal: Neymar evită întrebările despre retragere, iar tatăl jucătorului exclude varianta renunțării la carieră