Clubul AC Milan este pregătit să asculte oferte pentru Christopher Nkunku în această vară, deoarece atacantul francez nu a reușit să își justifice prețul cu care a fost achiziționat de gruparea de pe San Siro, scrie site-ul Football Italia.
Jucătorul în vârstă de 28 de ani a venit de la Chelsea în schimbul a 37 de milioane de euro vara trecută, fiind cel mai scump transfer din Serie A din actuala campanie.
Conform TuttoMercatoWeb, transferul lui Nkunku nu l-a mulțumit pe antrenorul Massimiliano Allegri, care se aștepta să primească un atacant central clasic, mai fizic.
Nkunku nu a făcut nimic pentru a-i demonstra antrenorului său că greșește, el marcând doar șase goluri în 31 de apariții în toate competițiile din acest sezon, cinci goluri fiind reușite în Serie A și unul în Cupa Italiei.
Prestațiile dezamăgitoare ale lui Nkunku au convins-o pe Milan să-l scoată la vânzare pe fostul atacant al lui Chelsea.
În ianuarie, clubul turc Fenerbahce l-a abordat pe francez, iar mai multe echipe din Arabia Saudită sunt așteptate să facă același lucru în următoarele săptămâni, odată cu apropierea perioadei de transferuri de vară.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)


