in ,

Fotbal – CM 2026: Am visat la asta, a declarat Lautaro Martinez după golul din semifinala cu Anglia

Fotbal – CM 2026: Am visat la asta, a declarat Lautaro Martinez după golul din semifinala cu Anglia

Lautaro Martinez, autorul golului care a asigurat calificarea Argentinei în minutele adiționale, nu și-a putut stăpâni emoția, mărturisind că ‘visase’ să înscrie împotriva Angliei în semifinala Cupei Mondiale din 2026 (scor 2-1), disputată miercuri, relatează AFP.

‘Am visat asta. I-am spus lui Alexis (Mac Allister) că voi marca’, a declarat atacantul, care a intrat pe teren în minutul 81 și a înscris în minutul 90+2. ‘De pe bancă, i-am spus lui Facu(ndo) Medina că voi intra și voi marca’, a insistat el.

După doar unsprezece minute petrecute pe teren, atacantul echipei Inter Milano a reluat cu capul o centrare perfectă a lui Lionel Messi, marcând astfel al doilea gol al Argentinei și învingând echipa ‘Three Lions’.

‘Încă de când tata mi-a cumpărat prima pereche de ghete de fotbal, am visat mereu să marchez acel gol’, și-a amintit Martinez, cu lacrimi în ochi.

‘Această echipă continuă să demonstreze din ce este făcută’, a adăugat el, după ce a analizat avantajul pe care Anglia l-a oferit Argentinei retrăgându-se în apărare după ce Anthony Gordon deschisese scorul.

‘Au obosit. Au făcut presing timp de 60 de minute și s-au oprit după ce au marcat’, a analizat Lautaro Martínez. ‘Au făcut schimbări, iar asta ne-a oferit liniștea necesară pentru a păstra posesia, iar jocul s-a deschis’, a adăugat Lautaro.

Selecționata Argentinei s-a calificat spectaculos în finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Angliei cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri, pe Atlanta Stadium, în a doua semifinală a turneului găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada.

Campioana mondială și-a dovedit valoarea cu o ultimă jumătate de oră de excepție, cu un Leo Messi genial, care nu a marcat, dar a pasat decisiv pentru autorii golurilor, Enzo Fernandez (85) și Lautaro Martinez (90+2).

Selecționata ”Albiceleste” va întâlni Spania duminică 19 iulie, în finala care va fi găzduită de New York/New Jersey Stadium, în timp ce reprezentativa Albionului va înfrunta Franța, în meciul de consolare, finala mică.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Verdict aşteptat joi în procesul privind prăbuşirea podului Morandi din Genova, tragedie în care au murit şi doi români

Verdict aşteptat joi în procesul privind prăbuşirea podului Morandi din Genova, tragedie în care au murit şi doi români

Fotbal – CM 2026: Nu regret nimic, a declarat selecționerul Angliei după eșecul în fața Argentinei

Fotbal – CM 2026: Nu regret nimic, a declarat selecționerul Angliei după eșecul în fața Argentinei