in

Fotbal – CM 2026: Americanul Folarin Balogun vrea să plece de la Monaco

Fotbal – CM 2026: Americanul Folarin Balogun vrea să plece de la Monaco

Atacantul american Folarin Balogun, care s-a remarcat la Cupa Mondială 2026, vrea să plece de la AS Monaco, iar printre cluburile interesate de semnătura lui se numără unele din Serie A, scrie The Athletic, citat de site-ul Football Italia.

Balogun, care are 24 de ani, este în favoarea unui transfer după Cupa Mondială, iar clubul francez solicită aproximativ 50 de milioane de euro.

Potrivit The Athletic, există ‘o mulțime de pretendenți’ din toată Europa pentru atacantul american, inclusiv din Premier League și Serie A. Au avut deja loc discuții preliminare cu unele cluburi interesate, dar în acest moment nu există niciun progres.

Atacantul fusese deja asociat cu un posibil transfer în Serie A în 2023, când a părăsit în cele din urmă Arsenal pentru a ajunge la Monaco. La acea vreme, Inter se număra printre cluburile interesate de serviciile sale.

Balogun a marcat 19 goluri în 43 de apariții cu Monaco în sezonul 2025-2026. Contractul său expiră în 2028 și nu au existat negocieri privind o posibilă prelungire.

Balogun a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă în primele două meciuri ale naționalei SUA la CM 2026.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Portarul Ionuț Gurău, transferat la FC Botoșani

Fotbal: Portarul Ionuț Gurău, transferat la FC Botoșani

Ministerul Mediului anunţă că raportul de control preliminar privind mina Cetej necesită clarificări şi verificări suplimentare cu privire la 38 de hectare propuse pentru introducerea în intravilan

Ministerul Mediului anunţă că raportul de control preliminar privind mina Cetej necesită clarificări şi verificări suplimentare cu privire la 38 de hectare propuse pentru introducerea în intravilan