in

Fotbal – CM 2026: Antrenorul Moriyasu va părăsi naționala Japoniei după Cupa Asiei 2027

Fotbal – CM 2026: Antrenorul Moriyasu va părăsi naționala Japoniei după Cupa Asiei 2027

Antrenorul echipei naționale de fotbal a Japoniei, Hajime Moriyasu, a declarat vineri că va da tot ce are mai bun conducând ”Samuraii albaștri” până la încheierea Cupei Asiei din 2027, moment în care va fi înlocuit de Go Oiwa, care a condus selecționata Under-23 în ultimii cinci ani, transmite EFE.

”Sper ca a da tot ce am mai bun, alături de staff-ul tehnic și de jucători, în această perioadă, să servească drept o tranziție bună pentru etapa următoare și voi face tot posibilul pentru a obține rezultate solide care să facă legătura cu viitorul”, a declarat Moriyasu în timpul unei conferințe de presă.

În discursul său, selecționerul, care deține funcția din 2018, a clarificat că limitarea contractului nu îi afectează deloc motivația și a adăugat că viziunea sa este aliniată cu obiectivul de a deveni campioni până în 2050.

Referitor la parcursul de la Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic și Canada, unde Japonia a fost eliminată în 16-imi de finală de Brazilia (1-2), Moriyasu a spus că ar fi vrut să ”meargă mai departe” și a recunoscut că ”acea frustrare sportivă există”.

Președintele Federației Japoneze de Fotbal (JFA), Tsuneyasu Miyamoto, care a participat și el la conferința de presă, a declarat că vrea ”să continue să își asume provocarea de a concura împotriva celor mai buni din lume și să aspire să fie în elita mondială”.

El a considerat experiența lui Moriyasu fundamentală pentru a aspira la câștigarea Cupei Asiei, unde Japonia se numără printre favorite.

”Apreciem enorm creșterea acumulată, munca depusă și coeziunea echipei obținute de Moriyasu. Echipa a reușit să concureze de la egal la egal împotriva puterilor mondiale. El a reușit să construiască o echipă iubită de fani și care reprezintă cu mândrie Japonia pe scena internațională”, a declarat Miyamoto.

Cu toate acestea, gândindu-se la următorul ciclu al Cupei Mondiale și la nevoia de a reîmprospăta atmosfera mai târziu, JFA a decis că, după această competiție asiatică, care va avea loc între ianuarie și februarie 2027, va fi instalat Go Oiwa, care nu a participat la conferință.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Deficitul bugetar s-a redus la 2% din PIB în prima jumătate a anului 2026

Deficitul bugetar s-a redus la 2% din PIB în prima jumătate a anului 2026

Gheorghiţă Vlad, despre incidentele din Marea Neagră: Cred că se vor mai întâmpla / Porturile vor fi destul de aglomerate şi de aici se vor naşte o serie de vulnerabilităţi, prin care şi cele care vor viza nave care aprovizionează sau deservesc exportul U

Gheorghiţă Vlad, despre incidentele din Marea Neagră: Cred că se vor mai întâmpla / Porturile vor fi destul de aglomerate şi de aici se vor naşte o serie de vulnerabilităţi, prin care şi cele care vor viza nave care aprovizionează sau deservesc exportul U