Selecționerul echipei de fotbal a Paraguay, argentinianul Gustavo Alfaro, a descris victoria echipei ‘Albirroja’, cu 4-3 la loviturile de departajare, împotriva Germaniei din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale, drept ‘epică’, cerând totodată ca acestei realizări să i se acorde ‘valoarea cuvenită’, informează EFE.
‘Este o victorie epică, da’, a declarat Alfaro la conferința de presă de după meci, care a fost decis la lovituri de departajare. ‘Dar trebuie să-i acordăm valoarea cuvenită, să înțelegem că suntem capabili, dar că dacă nu facem sacrificii, nu vom reuși’, a adăugat el.
De asemenea, el a descris rezultatul drept ‘complex’, având în vedere diferențele tehnice și fizice dintre jucătorii celor două echipe naționale.
‘Germania este o forță și ne-ar fi putut zdrobi cu ușurință, dar am rezistat’, a continuat el.
Pe de altă parte, antrenorul a recunoscut că Paraguayul a obținut victoria deși a avut posesia doar 27% din timp și că a ‘suferit prea mult’ în timpul meciului din cauza propriilor limitări.
‘Încă nu avem acel nivel de experiență, așa că trebuie să ne adaptăm situației’, a adăugat Gustavo Alfaro.
‘Sunt conștient că, fie că este vorba de Franța sau de Suedia, va fi o luptă incredibil de grea’, a mai spus selecționerul, adăugând că, deși echipa sa poate avea defecte, posedă și ‘o inimă care nu renunță niciodată’.
Selecționata Paraguayului s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026 după ce a eliminat Germania la loviturile de departajare, cu scorul de 4-3, luni, pe Boston Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada în care scorul a fost egal, 1-1 (0-1, 1-1), atât după 90 de minute, cât și după prelungiri.
Germania a dezamăgit din nou, după ce la precedentele două ediții părăsise competiția după faza grupelor.
La penalty-uri, echipa lui Julian Nagelsmann a ratat trei din cele șase lovituri, după ce a fost condusă în timpul regulamentar prin golul lui Julio Enciso (42) și a revenit în repriza secundă, prin Kai Havertz (54).
În optimile de finală, Paraguayul va întâlni câștigătoarea dintre Franța și Suedia.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)


