Federația belgiană de fotbal a făcut apel împotriva deciziei FIFA de a anula suspendarea jucătorului american Folarin Balogun, informează cotidianul Le Soir.
Potrivit ziarului, Federația belgiană de fotbal a trimis o scrisoare către FIFA referitoare la decizia de a anula cartonașul roșu acordat lui Folarin Balogun, atacantul vedetă al naționalei SUA. FIFA a interpretat scrisoarea drept o cerere de apel și a desemnat un membru al Comisiei de Apel să emită o nouă decizie, în regim de urgență. Federația belgiană trebuie acum să-și pregătească argumentele pentru a contesta decizia.
Belgia va înfrunta SUA în noaptea de luni spre marți, în optimile de finală ale Cupei Mondiale. Balogun primise un cartonaș roșu în meciul anterior, însă, în urma intervenției FIFA, jucătorul poate, în cele din urmă, să evolueze.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)


