Germania a jucat cu ‘răbdare’ și cu ‘intensitatea potrivită’ împotriva echipei Curacao (scor 7-1), în partida sa de debut la Cupa Mondială 2026, a declarat duminică, la Houston, selecționerul Julian Nagelsmann.
Mannschaft a evoluat foarte bine în primul sfert de oră, apoi Curacao ‘a egalat la primul său șut, o minge ușor deviată’, a precizat tehnicianul german la conferința de presă pe care a susținut-o la finalul meciului.
‘A fost interesant de văzut cum reacționează echipa la asta, pentru că, desigur, avem în minte ultimele două turnee’, a spus el, referindu-se la eliminările în faza grupelor la Cupele Mondiale din 2018 și 2022.
‘Timp de cinci sau șase minute, adversarul a câștigat multă încredere, am fost puțin prea statici, dar apoi ne-am recuperat foarte bine. În repriza a doua, am controlat jocul foarte bine, ne-am apărat bine, am creat multe ocazii și am marcat multe goluri – din lovituri fixe, din joc și pe contraatacuri după recuperarea mingii. Am avut, de asemenea, mai mulți marcatori diferiți și, până la urmă, nu este atât de ușor să marchezi șapte goluri, așa că suntem foarte mulțumiți’, a subliniat Nagelsmann.
Per total, ‘am dat dovadă de răbdare și am jucat cu intensitatea potrivită. Echipa le-a dovedit fanilor că poate juca bine în timpul acestui turneu nord-american. Această victorie ne oferă puțină liniște sufletească, dar nu ne vom culca pe lauri’, a conchis selecționerul german.
Germania s-a impus în meciul de la Houston prin golurile marcate de Felix Nmecha (6), Nico Schlotterbeck (38), Kai Havertz (45+5 – penalty, 88), Jamal Musiala (47), Nathaniel Brown (68) și Deniz Undav (78). Livano Comenencia (21) a înscris primul gol al Curacao la Cupa Mondială.
Mannschaft va juca în următorul său meci împotriva Cote d’Ivoire, pe 20 iunie la Toronto, înainte de a înfrunta Ecuadorul pe 21 iunie, la East Rutherford, o suburbie a orașului New York.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Irina Giurgiu)


