La patru zile după eliminarea umilitoare în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal în fața Paraguayului, Julian Nagelsmann și-a prezentat demisia din funcția de selecționer al echipei Germaniei, au relatat, vineri dimineață, mai multe instituții de presă germane, citate de AFP.
Potrivit cotidianului Bild și postului Sky, Nagelsmann, aflat sub contract până în vara anului 2028, a acceptat solicitarea federației germane de a renunța la funcția pe care o ocupa din septembrie 2023. Propunerea a fost făcută joi, în urma unei reuniuni de trei ore menită să analizeze cel mai recent fiasco al Germaniei la Cupa Mondială.
Prin urmare, este de așteptat ca procesul de găsire a unui succesor pentru Julian Nagelsmann (38 de ani) să înceapă destul de curând, Juergen Klopp (59 de ani) fiind marele favorit. După mandate de succes la Mainz și Borussia Dortmund, Klopp a devenit o legendă a clubului Liverpool, câștigând titlul în campionatul Angliei în 2020 și punând astfel capăt unei perioade de 30 de ani fără trofeu, la doar un an după triumful său în Liga Campionilor.
În ianuarie 2024, Klopp a anunțat că va părăsi Liverpool la finalul sezonului, după nouă ani petrecuți pe banca ‘Cormoranilor’, echipă la care venise în toamna anului 2015. Începând cu 1 ianuarie 2025, el se află sub contract cu Red Bull în calitate de director global pentru fotbal, supervizând diversele cluburi deținute de brandul austriac de băuturi energizante.
Provocarea care îl așteaptă pe succesorul lui Nagelsmann se anunță a fi uriașă, având în vedere că Germania este marcată de trei umilințe monumentale pe scena mondială, în cadrul turneelor finale ale Cupei Mondiale: două eliminări încă din faza grupelor, în 2018 și 2022, și o eliminare în 16-imi suferită în urmă cu patru zile, la Foxborough, în fața unei echipe foarte modeste a Paraguayului (1-1, 3-4 la loviturile de departajare).
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)


