Antrenorul naționalei de fotbal a Argentinei, Lionel Scaloni, este al cincilea selecționer care dispută două finale de Cupă Mondială consecutive, scrie L’Equipe.
Lionel Scaloni urmează să intre într-un club extrem de select. Datorită victoriei Argentinei cu scorul de 2-1 în fața Angliei, în semifinala Cupei Mondiale de miercuri seară, tehnicianul și-a asigurat prezența într-o a doua finală consecutivă, după triumful echipei ‘albiceleste’ din 2022. Înaintea sa, doar Didier Deschamps (2018 și 2022 cu Franța), Franz Beckenbauer (1986 și 1990 cu Germania de Vest), Carlos Bilardo (1986 și 1990 cu Argentina) și Vittorio Pozzo (1934 și 1938 cu Italia) au reușit această performanță. Pozzo este, de altfel, singurul care a câștigat două Cupe Mondiale consecutive.
Într-o perspectivă mai largă, Scaloni, în vârstă de 48 de ani, numit selecționer al Argentinei în 2018, va fi al șaptelea antrenor care participă la două finale de Cupă Mondială. Pe lângă cei patru antrenori menționați anterior, Helmut Schoen (1966 și 1974, cu Germania de Vest) și Mario Zagallo (1970 și 1998, cu Brazilia) au ajuns și ei în două finale de Cupă Mondială.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


