in

Fotbal – CM 2026: Mai avem doar un pas, a spus argentinianul Leandro Paredes după calificarea în finală

Fotbal – CM 2026: Mai avem doar un pas, a spus argentinianul Leandro Paredes după calificarea în finală

Leandro Paredes, mijlocașul selecționatei Argentinei, a descris drept ‘unică’ victoria obținută miercuri împotriva Angliei (scor 2-1), în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal, privind cu nerăbdare spre finala de duminică, împotriva Spaniei, informează EFE.

‘Emoția este imensă, acest sentiment este unic, mai avem doar un pas și vom face tot posibilul’, a declarat Paredes la finalul meciului de la Atlanta.

Mijlocașul echipei Boca Juniors a remarcat că acesta a fost meciul în care Argentina a avut cel mai mult control și a demonstrat cel mai bun joc, subliniind că, deși a fost condusă, nu a simțit niciun moment că echipa va renunța.

Întrebat despre importanța înfrângerii Angliei, un rival cu o greutate istorică semnificativă pentru argentinieni, el a spus: ‘Este un sentiment incredibil datorită a tot ceea ce reprezintă. Știm că pentru țara noastră este ceva unic și sperăm că oamenii sunt foarte fericiți’.

Privind cu nerăbdare la meciul de duminică împotriva Spaniei, în încercarea argentinienilor de a obține un al doilea titlu mondial consecutiv, Paredes a subliniat: ‘Am visat să joc într-o finală de Cupă Mondială, iar a avea șansa de a juca în a doua este ceva unic. Nu ne vine să credem și sperăm că, duminică, vom putea avea un alt moment de bucurie’.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Prahova: Fosta șefă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap scapă prin prescripție de dosarul de corupție

Prahova: Fosta șefă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap scapă prin prescripție de dosarul de corupție