În ciuda gigantismului său (48 de echipe și 104 meciuri), Cupa Mondială de fotbal 2026 prezintă interes pentru mai puțin de 30% dintre adulții americani, potrivit unui sondaj publicat marți, cu nouă zile înainte de începerea turneului, relatează AFP.
Peste două treimi (66%) dintre cele 3.507 persoane chestionate în martie de centrul de cercetare Pew spun că nu vor urmări sau vor urmări foarte puțin Cupa Mondială 2026, organizată în comun de Statele Unite, Canada și Mexic și care începe pe 11 iunie.
Doar 28% spun că vor urmări competiția, care îi interesează cu adevărat doar pe 14% dintre cei chestionați, o dovadă că ‘fotbalul’, deși este cel mai popular sport în rândul tinerilor, mai are mult de parcurs în Statele Unite.
Major League Soccer (MLS), creată cu un an înainte de Cupa Mondială din 1994, desfășurată în Statele Unite, a stagnat mult timp înainte de a cunoaște un boom în urmă cu aproximativ zece ani, grație sosirii unor jucători celebri (David Beckham, Zlatan Ibrahimovic, Lionel Messi în 2023). MLS a atras 11,2 milioane de spectatori în 2025, dar fanii sunt mai interesați de cluburile europene prestigioase sau, pentru comunitățile de imigranți, de țările lor de origine.
Sondajul arată, de asemenea, că 54% dintre imigranți spun că vor să urmărească Mondialul, comparativ cu doar 23% dintre persoanele născute în Statele Unite. Iar în cadrul comunității de imigranți, asiaticii (44%) și hispanicii (42%) sunt cei care îți exprimă cel mai mare interes față de eveniment.
Prezența semnificativă a comunității latino-americane în țară (aproximativ 20%) reflectă predicțiile pentru câștigătoarea din 19 iulie: Spania primește cele mai multe voturi (9%), urmată de Argentina, campioana en-titre, și Brazilia (8%). Franța, vicecampioana mondială, care își dorește a treia stea, este pe locul patru, devansând Statele Unite (câte 7%), Germania și Mexicul.
Pew subliniază că răspunsurile probabil s-au schimbat de la realizarea sondajului, făcând referire la o anchetă anterioară din 2023 care arăta că pentru mai mult de jumătate dintre adulți (53%), fotbalul american era sportul rege în Statele Unite, comparativ cu doar 3% pentru ‘soccer’.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Adrian Dădârlat)


