in ,

Fotbal – CM 2026: Portarul Courtois, încrezător că Belgia poate face o surpriză contra Spaniei

Fotbal – CM 2026: Portarul Courtois, încrezător că Belgia poate face o surpriză contra Spaniei

Portarul belgian Thibaut Courtois consideră că naționala sa poate crea o surpriză la Cupa Mondială de fotbal și poate învinge Spania, vineri, în sferturile de finală, după ce în sfârșit a început să arate în formă, scrie Reuters.

”Toată lumea din echipa noastră își dă seama că este posibil. Cred că avem un lot puternic, cu calități pe care Spania va trebui să le ia în considerare. Există surprize în fiecare turneu… Liga Campionilor, Europa League, Cupa Mondială. Întotdeauna există surprize și cred că putem fi una dintre ele. Eliminarea campioanei Europei ar fi, evident, o surpriză uriașă. Încrederea este acolo”, le-a declarat jucătorul lui Real Madrid reporterilor înaintea antrenamentului de miercuri.

Belgia a trecut cu greu de faza grupelor, ajungând în cele din urmă în fruntea clasamentului după ce a învins Noua Zeelandă cu 5-1 în ultimul meci, după ce a fost ținută în șah de Egipt și de Iran. Apoi a învins Senegalul, recuperând un deficit de două goluri în ultimele cinci minute rămase, ducând meciul în prelungiri și apoi câștigând cu 3-2 la lovituri de departajare.

”Oamenii au fost puțin dezamăgiți de noi, dar am îndreptat situația. Devenim din ce în ce mai buni. Spania este favorita, desigur. Sunt excelenți în posesia mingii și, când pierd, presează rapid. Aici constă cheia: să știi cum să exploatezi rapid spațiul din spatele apărării. Joacă foarte bine, gestionează ritmul meciurilor cu calm și nu au primit încă niciun gol. Asta vorbește despre încrederea pe care o emană întreaga echipă, precum și despre cea a lui Unai Simon”, a insistat Courtois.

Courtois, cotat printre cei mai buni portari din fotbalul mondial, știe totul despre fotbalul spaniol, jucând Atletico Madrid și Real Madrid: ”Locuiesc în Spania de 11 ani, este mult timp, desigur. Viața se desfășoară puțin mai târziu acolo, iar vremea este mai bună. Dar, în cele din urmă, rămân belgian. Spania este a doua mea casă și probabil voi continua să locuiesc acolo după ce îmi voi încheia cariera. Am și doi copii care sunt în mod natural mai spanioli decât belgieni, dar, până la urmă meciul de mâine este despre Belgia”.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ministrul Culturii și artiști din mai multe domenii au discutat despre un sistem de rambursare a cheltuielilor

Ministrul Culturii și artiști din mai multe domenii au discutat despre un sistem de rambursare a cheltuielilor

INS: Economia României a scăzut cu 1,2% în primul trimestru din acest an

INS: Economia României a scăzut cu 1,2% în primul trimestru din acest an