in

Fotbal – CM 2026: Președintele Javier Milei a felicitat echipa Argentinei după finala Cupei Mondiale

Fotbal – CM 2026: Președintele Javier Milei a felicitat echipa Argentinei după finala Cupei Mondiale

Președintele Argentinei, Javier Milei, le-a mulțumit duminică jucătorilor selecționatei sale naționale, după înfrângerea suferită în fața Spaniei (scor 0-1 după prelungiri), în finala Cupei Mondiale 2026, asigurându-i că au dat totul ‘până la sfârșit’, informează EFE.

‘Vă mulțumesc foarte mult, jucători! Ați dat totul până la sfârșit. Argentina mereu în top’, a scris președintele pe contul său de pe rețeaua X.

Vicepreședinta Argentinei, Victoria Villarruel, a reiterat aceste sentimente, scriind: ‘Mulțumim selecționatei argentiniene pentru că a dat totul pentru Argentina’.

‘Vă iubim și vă admirăm pentru că reprezentați ce e mai bun din poporul nostru: curaj, efort, iscusință și talent. Vă muțumim, pentru că astăzi 50 de milioane de argentinieni s-au îmbrățișat sub cerul albastru și alb’, a adăugat Villarruel.

Un gol marcat de Ferran Torres chiar la începutul reprizei secunde a prelungirilor a decis un meci în care Argentina nu a putut egala tehnica și organizarea Spaniei. La Roja a cucerit cu această ocazie al doilea titlu mondial din istoria sa.

Spaniolii au dominat cu autoritate finala de la East Rutherford, în care starul argentinian Lionel Messi și colegii săi nu au reușit să expedieze niciun șut pe poartă în cele 120 de minute jucate pe MetLife Stadium.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)

What do you think?

74 Points
Upvote Downvote

Written by

Trump i-a transmis premierului Canadei că trebuie să țină sub control incendiile de vegetație

Trump i-a transmis premierului Canadei că trebuie să țină sub control incendiile de vegetație

Trump apreciază că sistemul de securitate al noului Air Force One are nevoie de îmbunătăţiri şi anunţă că avionul este trimis timp de o lună la hangar, pentru ca să fie îmbunătăţit ”la maximum”

Trump apreciază că sistemul de securitate al noului Air Force One are nevoie de îmbunătăţiri şi anunţă că avionul este trimis timp de o lună la hangar, pentru ca să fie îmbunătăţit ”la maximum”