Romelu Lukaku nu este pregătit să joace din primul minut, a declarat selecționerul naționalei de fotbal a Belgiei, Rudi Garcia, despre atacantul său, înainte de Cupa Mondială 2026, scrie site-ul radioteleviziunii RTBF.
Cel mai bun marcator din istoria naționalei Belgiei, Romelu Lukaku a marcat al 90-lea său gol pentru această reprezentativă în amicalul de marți împotriva Croației (victorie cu 2-0), în care a fost introdus în minutul 72.
Întrebat vineri despre golgheterul echipei Belgiei, Rudi Garcia a ținut să calmeze entuziasmul, așa cum a făcut-o și în urmă cu trei zile.
‘A vorbi despre Romelu Lukaku îmi permite să-i readuc pe toți cu picioarele pe pământ. Ar putea fi tentat să grăbească lucrurile. Am fost probabil cel mai fericit pentru golul său. Este un lucru foarte bun, trăiește pentru a marca. Mental, asta este foarte important, confirmă că este pe drumul cel bun. Marele pericol este să se creadă că este deja pregătit. A jucat doar 64 de minute în acest sezon. A jucat puțin și s-a antrenat foarte puțin cu echipa. Va fi nevoie de timp, mai ales pentru a nu se accidenta în altă parte. Este foarte probabil să intre împotriva Tunisiei. S-ar putea să joace cu câteva minute mai mult decât a jucat marți’, a spus selecționerul.
Belgia va juca al doilea și ultimul său meci amical sâmbătă la Bruxelles împotriva Tunisiei, înainte de a zbura în Statele Unite, unde va înfrunta Egiptul, Iranul și Noua Zeelandă în Grupa G a Cupei Mondiale.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Lãzãroiu)


