in

Fotbal – CM 2026: Selecționerul Cehiei a apreciat că echipa mai bună a câștigat în meciul cu Coreea de Sud (1-2)

Fotbal – CM 2026: Selecționerul Cehiei a apreciat că echipa mai bună a câștigat în meciul cu Coreea de Sud (1-2)

Selecționerul echipei de fotbal a Cehiei, Miroslav Koubek, și-a lăudat jucătorii pentru efortul depus în primul loc meci la Cupa Mondială 2026, dar a afirmat că echipa mai bună a câștigat după ce Coreea de Sud s-a impus cu 2-1, joi seara, la Guadalajara, în Grupa A, transmite Reuters.

Cehia a deschis scorul, dar asiaticii au reușit să întoarcă rezultatul, aceasta fiind prima înfrângere în ultimele șase meciuri pentru echipa antrenată de Koubek (74 ani).

”Am făcut unele greșeli, dar am avut și ocazii. Adversarii noștri au fost foarte rapizi. Echipa mai bună a câștigat. A trebuit să luptăm și am luptat. Acum trebuie să mergem mai departe. Trebuie să fim mai ofensivi și mai creativi în ultimii 30 de metri. În atac e loc de progres”, a declarat Koubek, cel mai vârstnic selecționer de la acest turneu final.

Ladislav Krejci a marcat primul gol al partidei, dar Inbeom Hwang a restabilit egalitatea și tot el l-a servit pe Hyeongyu Oh la golul victoriei.

Koubek a explicat că Cehia așteaptă mai mult de la jucători cheie precum atacantul Patrik Schick și atacantul ofensiv Pavel Sulc, ambii înlocuiți în repriza a doua, după ce au părut epuizați din cauza temperaturii ridicate.

Cehia va juca următorul meci pe 18 iunie, contra Africii de Sud, care a pierdut și ea primul meci, 0-2 cu Mexicul.

”Vom înfrunta un adversar dificil și asta după un alt oponent valoros. A fost obligația noastră să jucăm până la final, astfel că e clar că jucătorii sunt epuizați”, a mai spus Koubek.

În ciuda acestei prime înfrângeri de când a preluat postul, Koubek a găsit și elemente pozitive, în special evoluția mijlocașului Alexandr Sojka (Viktoria Plzen), care a debutat astfel în echipa națională la 23 de ani.

În legătură cu meciul de la Atlanta (Georgia), din 18 iunie, tehnicianul a comentat: ”Trebuie să ne descurcăm, pentru că acesta este planul. Logistica echipei este una bună, dar nu e un lucru ideal să călătorim atât de mult”.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tulcea: Angajații din Casa Județeană de Pensii, în grevă japoneză

Tulcea: Angajații din Casa Județeană de Pensii, în grevă japoneză

10 BĂNCI AMENDATE DE CONSILIUL CONCURENŢEI – ARB cere explicaţii Consiliului Concurenţei şi lansează un avertisment dur: „România a fost scoasă de pe radarul investitorilor în zona financiar bancară”

10 BĂNCI AMENDATE DE CONSILIUL CONCURENŢEI – ARB cere explicaţii Consiliului Concurenţei şi lansează un avertisment dur: „România a fost scoasă de pe radarul investitorilor în zona financiar bancară”