in

Fotbal – CM 2026: Selecționerul Haiti, dezamăgit de rezultat, dar nu de jucătorii săi

Fotbal – CM 2026: Selecționerul Haiti, dezamăgit de rezultat, dar nu de jucătorii săi

Selecționerul Haiti, Sebastien Migne, a fost dezamăgit că echipa sa nu a putut obține primul punct la Cupa Mondială, dar a fost mândru de modul în care jucătorii s-au luptat împotriva Marocului, pe care au condus-o de două ori înainte de a pierde cu 4-2, miercuri la Atlanta, în Grupa C, scrie Reuters.

Haiti, revenită la Cupa Mondială pentru prima dată din 1974, era cu un picior în afara turneului, după eșecurile cu Scoția (0-1) și Brazilia (0-3).

”Sunt dezamăgit din punct de vedere al rezultatului, mi-ar fi plăcut să marcăm mai mult și să câștigăm, dar, acestea fiind spuse, nu am simțit că băieții au renunțat la luptă. Chiar și în condiții dificile, după al treilea gol, mi-era teamă că ne vom prăbuși. Are legătură cu cultura haitienilor. Pur și simplu nu renunță atât de ușor. Așa că au fost o reflectare frumoasă a culturii țării. Și-au reprezentat țara corect. Am reușit să arătăm că meritam această calificare. Am fost în locul potrivit. Acum trebuie să facem niște îmbunătățiri și să nu așteptăm încă 52 de ani. Este un nou capitol în istoria Haiti. Am fost foarte aproape să facem istorie la această Cupă Mondială și, în caz că nu am fi putut câștiga, am vrut să plecăm de la Cupa Mondială cu capul sus și cred că am reușit”, a spus Migne.

Haiti, fără niciun punct, a ocupat ultimul loc în Grupa C și va părăsi Cupa Mondială de fotbal din SUA, Mexic și Canada.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Trump spune că va participa la summitul NATO din Turcia din respect pentru Erdogan

Trump spune că va participa la summitul NATO din Turcia din respect pentru Erdogan

Trump pune la îndoială, într-o întâlnire cu Rutte, responsabilitatea americană în bombardarea şcolii din Minab, soldată cu moartea a 120 de copii. ”Poate că nu era racheta noastră”

Trump pune la îndoială, într-o întâlnire cu Rutte, responsabilitatea americană în bombardarea şcolii din Minab, soldată cu moartea a 120 de copii. ”Poate că nu era racheta noastră”