Thibaut Courtois, portarul selecționatei Belgiei și al echipei Real Madrid, a afirmat că Spania poate învinge orice echipă, inclusiv pe cea a Franței, pe care o va înfrunta în semifinalele Cupei Mondiale 2026, explicând totodată motivul pentru care a fost nevoit să părăsească terenul în repriza a doua a meciului cu La Roja, disputat vineri la Los Angeles.
‘Spania este o echipă care poate învinge Franța și pe oricine altcineva. Au dovedit-o. Am făcut un meci bun împotriva lor, le-am dat mai mult de furcă decât credeau oameni și suntem mândri de asta’, a explicat Courtois în zona mixtă, după înfrângerea Belgiei în fața campioanei europene en titre (scor 1-2).
‘Spania poate câștiga Cupa Mondială. Au mult entuziasm, o echipă grozavă, iar câștigătoarea acestei semifinale va fi campioană’, a adăugat goalkeeper-ul belgian, care a părăsit terenul în minutul 71 din cauza unei accidentări musculare.
‘Nu mai puteam face degajări lungi. Am simțit ceva în partea din spate a coapsei, dar am reușit să fac câteva parade și totul părea în regulă. Am vrut să continui, dar antrenorul voia pe teren doar jucători la 100%, iar eu accept asta. În poartă, nu m-a deranjat să fac parade, ci doar să joc mingi lungi’, a explicat Courtois.
Înlocuit la scorul de 1-1, Courtois a urmărit de pe bancă cum înlocuitorul său, Senne Lammens, a făcut o eroare fatală, nereușind să rețină un șut de la distanță expediat de Pau Cubarsi. Acest lucru i-a permis lui Mikel Merino să trimită în poartă mingea respinsă în față de Lammens, în minutul 88, asigurând victoria la limită a Spaniei.
‘L-am îmbrățișat pe Senne, nu am putut face mai mult. Pentru un portar, este un sentiment teribil. Este un portar mare, se va întoarce mai puternic’, a spus Courtois despre omul care se așteaptă să-i succeadă la echipa națională a Belgiei
‘Nu mai am niciun sfat să-i dau, este foarte puternic, are o personalitate puternică. După o scurtă pauză își va reveni și va avea un sezon grozav cu Manchester United, nu am nicio îndoială”, a adăugat portarul lui Real Madrid.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dădârlat)


