‘Trebuie să ne dorim victoria mai mult decât să ne temem de înfrângere’ în fața Argentinei, a declarat, vineri, căpitanul echipei Spaniei Rodri, cu două zile înaintea finalei Cupei Mondiale de fotbal dintre ‘La Roja’ și ‘La Albiceleste’, programată duminică la East Rutherford, lângă New York, informează AFP.
‘Am parcurs un proces de evoluție treptată, în care echipa s-a maturizat de-a lungul ultimilor ani. Am spus-o și atunci, această generație avea să-și facă un nume’, a explicat mijlocașul echipei Manchester City în cadrul unei conferințe de presă susținute la New York.
‘Am trăit cele mai importante momente pe care le poate avea un fotbalist: Liga Națiunilor, Campionatul European și, acum, o finală de Cupă Mondială. Suntem fericiți, dar ambiția noastră merge mult mai departe de atât. Duminică avem în față o provocare minunată, aceea de a face această generație de neuitat’ în timpul meciului de la East Rutherford, New Jersey, a adăugat el.
Deși ‘La Roja’ are puncte slabe, pe care nu a vrut să le dezvăluie, ‘altfel ei (argentinienii) își vor lua notițe’, Rodri a susținut că echipa este ‘foarte completă’ și ‘foarte greu de învins’.
‘Am venit aici să câștigăm (Cupa Mondială), eram convinși că este posibil. Înfruntăm cel mai dificil adversar’, a declarat el. ‘Le-am spus băieților că trebuie să ne dorim victoria mai mult decât ne temem de înfrângere’.
Câștigătorul ‘Balonului de Aur’ din 2024 a lăudat cariera lui Lionel Messi, ‘evident, cea mai bună din toate timpurile’, dar a atras atenția asupra echipei Argentinei în ansamblu, care înseamnă ‘mult mai mult decât Messi’.
Jucătorul în vârstă de 30 de ani a subliniat, de asemenea, spiritul de luptă al echipei ‘Albiceleste’, o formație care a reușit să obțină victoria în ultimele minute în mai multe rânduri pe parcursul turneului.
‘Argentinienii știu cum să redreseze situațiile dificile, suntem conștienți de acest lucru’, a spus el. ‘Vom încerca să le creăm cât mai multe probleme. Trebuie să intrăm pe teren și să câștigăm meciul, trebuie să fim ambițioși’.
Rodri a anticipat ‘o luptă fizică’ pentru duminică, iar întrebat despre genul de provocări din partea argentinienilor observate în timpul semifinalei împotriva Angliei, el a răspuns: ‘Dacă lucrurile vor lua o astfel de întorsătură, va trebui să ignorăm situația și să nu ne lăsăm atrași în jocul provocărilor’.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)


