in ,

Fotbal: Corvinul Hunedoara a transferat un iordanian care va juca la CM 2026

Fotbal: Corvinul Hunedoara a transferat un iordanian care va juca la CM 2026

Echipa de fotbal Corvinul Hunedoara a semnat un contract valabil pe două sezoane cu fundașul central iordanian Mohammad Abualnadi, care va juca la Cupa Mondială care debutează joi în America de Nord, a anunțat clubul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

În vârstă de 25 de ani, Mohammad este titular de drept în naționala țării sale și are 15 selecții, jucând recent în meciurile amicale cu Elveția și Columbia.

Naționala Iordaniei se află în Grupa J a Mondialului, alături de Austria, Algeria și Argentina, astfel că până să ajungă la Hunedoara, Abualnadi va putea fi văzut duelându-se cu campioana mondială condusă din teren de Lionel Messi.

La nivel de club, în sezonul precedent, el a evoluat în prima ligă din Malaezia, pentru Selangor FC, la care a bifat 38 de prezențe în toate competițiile, iar în urmă cu doar câteva săptămâni a disputat finala Cupei Malaeziei.

Fundașul central are și cetățenie americană, evoluând, la nivel de seniori, pentru Swope Park Rangers, Sporting Kansas City, înainte de o scurtă experiență și în a doua ligă din Irak, la Al-Qasim.

Acesta este al patrulea transfer anunțat de Corvinul pentru noul sezon, după fundașul dreapta Flavius Iacob (UTA), portarul Adrian Frănculescu (CFR Cluj) și atacantul peruan Renato Espinosa (Unirea Slobozia).

Clubul s-a despărțit deja de Alexandru Buziuc, Denis Rența, Szabolcs Kilyen și Mihai Velisar.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Operaţiunea JUPITER – Dosar pentru infracţiuni de mediu, după ce zeci de autoturisme dezmembrate ilegal şi 15 tone de deşeuri provenite din dezmembrări au fost găsite la Cochirleanca/ Există suspiciunea că unele deşeuri erau arse ilegal

Galați: Ușa locuinței unde a fost găsit decedat copilul de 2 ani, spartă de pompieri; mama – la Psihiatrie

Galați: Ușa locuinței unde a fost găsit decedat copilul de 2 ani, spartă de pompieri; mama – la Psihiatrie